33.6 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliţia severineană, implicată într-un nou scandal

Poliţia severineană, implicată într-un nou scandal

MEHEDINŢI. Un nou scandal, în care este implicată poliţia severineană, s-a iscat în urmă cu două zile. Membrii unei familii de rudari din localitatea Hinova, judeţul Mehedinţi, susţin că mai mulţi ofiţeri de poliţie i-au bătut cu bestialitate, fără să se legitimeze sau să le dea vreo explicaţie.

Poliţiştii, îmbrăcaţi în haine civile, s-ar fi năpustit asupra unui tânăr care a acceptat un aparat electrocasnic drept garanţie că îşi va primi banii de la persoana pe care o ţinuse în gazdă.

Datornicul a apelat însă la poliţie pentru a-şi recupera obiectul electrocasnic. Astfel că a pus la cale un flagrant, în care gazda să fie prinsă cu banii în mână şi să fie reţinută. Poliţia a intrat pe fir şi a recuperat paguba. Oamenii legii
i-ar fi aplicat o corecţie atât tânărului, cât şi părinţilor acestuia.

„M-a chemat seara în faţa bisericii ca să-mi dea nişte bani care erau ai mei, iar eu trebuia
să-i dau un casetofon pe care
l-am ţinut la mine ca să fiu sigur că îmi dă banii. Acolo m-au prins poliţiştii şi m-au bătut ca pe un câine, susţinând că am şantajat pe nu ştiu cine“, a spus băiatul care a fost bătut.

Martorii spun că poliţiştii au spart poarta de la intrarea în curtea familiei şi au pătruns în casă cu forţa, unde au răscolit peste tot.

„Poliţia a spart uşile şi a intrat peste ei în casă“, au spus martorii.

În urma scandalului, o femeie de 50 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Severin, cu fractură de bazin. Oamenii sunt hotărâţi să-şi caute dreptatea în faţa judecătorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS