7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi copii, la un pas să ardă în propria casă

Doi copii, la un pas să ardă în propria casă

Doi copii, de trei, respectiv patru ani, din localitatea hunedoreană Chimidia, au ajuns la spital cu arsuri grave pe mâini şi pe faţă, din cauza unui bidon de benzină care a luat foc în apartamentul în care erau încuiaţi singuri. Paramedicii SMURD care le-au acordat primele îngrijiri, după ce au fost scoşi din flăcări, spun că starea lor este stabilă şi că viaţa nu le mai este pusă în pericol. Părinţii îi lăsaseră singuri în casă în timp ce se aflau în vizită în altă localitate. „Paramedicii SMURD din Deva au acordat primul ajutor celor doi copii, un băiat de patru ani şi o fetiţă de trei ani, care au suferit arsuri de gradele I şi II pe mâini şi pe faţă. Micuţii au fost transportaţi la Spitalul din Deva, unde au fost lăsaţi în grija medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe. Tatăl copiilor a povestit că bidonul cu benzină a luat foc după ce în imediata lui apropiere s-a produs un scurtcircuit. Flama i-a atins pe cei doi micuţi, care erau într-un pat aflat lângă bidonul cu benzină“, au spus reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Deva.

Vecinii copiilor povestesc că părinţii îi lăsau de multe ori nesupravegheaţi şi că, în momentul în care s-a produs incendiul, mama şi tatăl celor doi micuţi erau plecaţi la rude.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS