21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalBişniţă cu WC-uri

Bişniţă cu WC-uri

Taximetriştii din Craiova acuză angajaţii Salubrităţii că au ridicat aproape toate WC-urile ecologice din staţiile de taxi, acestea devenind obiectul unei afaceri din care se scot bani frumoşi.

 

WC-urile publice din Bănie au devenit un lux pentru taximetriştii craioveni, care susţin că, în ultimul timp, acestea au dispărut unul câte unul. Taximetriştii au adus şi câteva exemple de zone în care nu mai există nici un WC ecologic. Staţiile de la Orizont, din cartierul Craioviţa, de la Simplon sau Complexul Vechi, în Brazda lui Novac, sunt lipsite de elementara toaletă. În aceste condiţii, taximetriştii sunt nevoiţi să se descurce cum şi pe unde pot. „Noi nu muncim într-un sediu, să avem la dispoziţie un WC. Cei mai mulţi lucrăm opt ore pe zi. Când îţi vin nevoile, ce faci? Nu ne permitem să ne ducem în baruri sau în restaurante, că nu te lasă nimeni să le foloseşti toaleta fără să consumi ceva. Nici acasă nu merită să te duci, de multe ori ar trebui să străbaţi jumătate din oraş doar ca să nu faci pe tine“, a explicat Vali Opriş, taximetrist craiovean.

Salubritatea acuză vandalismul…

Directorul Serviciului Public de Salubritate, Dan Petre, care are în custodie WC-urile ecologice amplasate pe domeniul public, le dă dreptate taximetriştilor şi spune că unele WC-uri au fost ridicate. Motivul principal pentru care acestea nu mai sunt în apropierea staţiilor de taxi ar fi distrugerea lor. „Nu mai sunt în locurile ştiute pentru că multe sunt la reabilitare. Mai mult de jumătate dintre ele au fost cel puţin o dată reparate, uşile şi interioarele fiind distruse. În cazul altora am avut probleme cu locatarii din zonele unde erau amplasate şi a trebuit să le ridicăm“, a declarat Dan Petre. În legătură cu staţia de taxi de la Complexul Vechi, Dan Petre a precizat că WC-ul ecologic a fost ridicat pentru că terenul a fost revendicat şi câştigat de fostul proprietar. După ce a făcut mai multe adrese la primărie prin care se plângea că WC-ul este chiar lângă terenul lui, proprietarul a avut câştig de cauză, acesta fiind ridicat. Toaleta ecologică de la staţia Simplon a fost ridicată pentru că locatarii din zonă au reclamat mirosul emanat de acesta.

… taximetriştii acuză Salubritatea

Deşi conducerea Serviciului Public de Salubritate susţine că a avut motive întemeiate să renunţe la câteva toalete, taximetriştii nu sunt siguri de bunele intenţii ale autorităţilor locale. Oamenii sunt convinşi că acestea au devenit o afacere prosperă pentru angajaţii Salubrităţii, care le-ar închiria la negru. „Eu am fost martor la o discuţie dintre nişte angajaţi de la Salubritate, care îşi făceau calculele câţi bani o să ia de pe urma închirierii unei toalete. Am înţeles că le duc pe diverse şantiere şi cer bani pe ele, în timp ce noi nu avem un loc unde să ne facem nevoile. Propunerea noastră ar fi ca, obligatoriu, în fiecare staţie care are mai mult de zece locuri, să amplaseze un WC ecologic. Nu e o cerere aberantă, e ceva omenesc şi necesar“, a spus Sebi Z., alt taximetrist craiovean.

Directorul Serviciului Public de Salubritate spune că nu ştie nimic despre astfel de „afaceri“ ale angajaţilor săi şi îi invită pe cei care ştiu astfel de cazuri să le reclame, pentru a putea fi luate măsuri împotriva vinovaţilor. „Ne trebuie dovezi. Măcar să spună cum arătau angajaţii noştri, la ce oră au fost văzuţi, când au ridicat toaletele? În acest fel se poate verifica şi îi putem prinde şi sancţiona pe cei care se ocupă cu astfel de lucruri“, a încheiat Dan Petre.

Cheltuieli

Reprezentanţii primăriei spun că au fost achiziţionate până acum 47 de toalete, 30 fiind amplasate pe domeniul public, iar 17 închiriate pe bază de contracte diverselor firme private. Pentru întreţinerea toaletelor, municipalitatea cheltuieşte aproximativ 50.000 de lei pe lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII