7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞpaga cu epoleţi

Şpaga cu epoleţi

Ofiţerii Biroului Teritorial Craiova al Direcţiei Generale Anticorupţie au cercetat anul trecut 23 de poliţişti, jandarmi şi pompieri din Dolj pentru fapte de corupţie, şase dintre aceştia fiind trimişi în judecată.

Zeci de angajaţi ai structurilor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi au cerut şpagă anul trecut, aceştia fiind prinşi de ofiţerii de la anticorupţie. Biroul Teritorial Craiova al Direcţiei Generale Anticorupţie a comunicat că în 2007 au fost instrumentate 60 de dosare penale, dintre care 25 pentru luare de mită, 23 pentru dare de mită, restul pentru alte infracţiuni, printre care trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite.

Din cele 60 de dosare, au fost finalizate 40, 18 prin trimitere în judecată, zece prin sancţiuni administrative şi 12 prin neînceperea urmăririi penale. Ofiţerii de la anticorupţie au cercetat 111 persoane, dintre care 81 de angajaţi ai MIRA, printre aceştia numărându-se 17 poliţişti, 27 de pompieri, cinci poliţişti de frontieră şi trei jandarmi. S-a început urmărirea penală pentru 48 de angajaţi ai MIRA, 19 dintre ei fiind trimişi în judecată. La nivelul judeţului Dolj au fost învinuiţi 23 de angajaţi ai ministerului, şase dintre ei fiind trimişi în judecată. Au fost organizate zece acţiuni de prindere în flagrant, fiind surprinse „cu mâna întinsă“ 12 persoane.

 

Condamnări pentru luare de mită

 

Inspectorul de poliţie Gabriel Barbu, de 31 de ani, din cadrul IPJ Dolj, a fost condamnat anul trecut de Curtea de Apel Craiova la un an şi şase luni de închisoare pentru luare de mită. Instanţa a dispus însă suspendarea executării pedepsei şi confiscarea bunurilor primite ca şpagă de ofiţerul de poliţie.

Judecătorii au reţinut că, în anul 2006, în timp ce ocupa funcţia de şef al Formaţiunii de Poliţie Rurală Segarcea, a pretins şi a primit de la un angajat al unei firme de televiziune prin cablu din localitate un televizor color şi un telefon mobil. Pe lângă cele două „cadouri“, inspectorul a folosit timp de mai multe luni şi un autoturism al firmei de cablu pe ai cărei angajaţi îi ancheta. În schimb, poliţistul a promis că îl va ajuta să scape de acuzaţii într-un dosar în care era acuzat de distrugere.

Alt dosar „greu“ finalizat de ofiţerii anticorupţie în 2007 a fost cel al lui Ion Nicolae Niţu, de 35 de ani, fost agent al Poliţiei de Frontieră Dolj. Acesta s-a ales cu două condamnări – una de patru ani, iar cealaltă, de trei ani de închisoare, ambele cu executare, pentru fapte de corupţie.

Judecătorii au stabilit că, în 2006, agentul Niţu a pretins şi a primit de la zece părţi vătămate sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 de euro pentru a interveni pe lângă factorii de decizie din cadrul mai multor instituţii publice (poliţie, pompieri, jandarmi) sau regii autonome (Electrica, Distrigaz şi CFR), în vederea angajării acestora.

 

Oltenii dau şpagă din interes

 

Ofiţerii de la anticorupţie spun că oamenii preferă să dea şpagă şi să-şi rezolve problemele decât să sesizeze infracţiunea. Altă explicaţie pentru care cetăţenii evită să sesizeze actele de corupţie este că şi darea de mită este pedepsită de legislaţia în vigoare. Numai când văd că au rămas şi fără bani, şi cu problema nerezolvată, unii aleg să sesizeze Biroul Teritorial Anticorupţie Craiova. Poliţiştii de la anticorupţie încercă să îi facă pe doljeni să înţeleagă că, dând şpagă, nu fac altceva decât să îngroaşe buzunarele celor care solicită mită. „Oamenii trebuie să apeleze la noi cu încredere şi să ne sesizeze imediat ce un angajat al MIRA solicită mită, pentru că numai aşa poate fi rezolvată această problemă“, a explicat comisar Ştefan Triţă, ofiţer de relaţii publice al Biroului Teritorial Anticorupţie Craiova. Poliţiştii de la anticorupţie mai spun că vor să combată mai ales corupţia de situaţie, de exemplu, şpaga dată agentului de la Rutieră ca să nu completeze procesul-verbal de contravenţie.

Petiţii

În 2007, Biroul Anticorupţie Craiova a înregistrat 84 de petiţii de la cetăţeni, dintre care 74 au fost soluţionate. Au fost primite în audienţă 133 de persoane şi au fost repartizate spre soluţionare 88 de apeluri telefonice la Telverde 0800.806.806.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII