11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie pentru un oraş mai verde

Campanie pentru un oraş mai verde

Fundaţia Gazeta de Sud a iniţiat programul „Înfrunzeşte Craiova!“, care urmăreşte să redea naturii o parte din ceea ce îi luăm prin cele aproximativ 1.000 de tone de deşeuri din hârtie produse lunar în Craiova. Proiectul este realizat în parteneriat cu firma Civitas şi beneficiază de sprijinul 3R Craiova şi A.I.E. QUIZ.

Uniunea Europeană impune existenţa a 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor, iar în Craiova există numai doi metri pătraţi. Specialiştii au avertizat în nenumărate rânduri că unele zone ale Doljului se vor transforma în deşert. Am constatat cu toţii că în Craiova „răsar“ parcări şi „înfloresc“ clădiri de birouri, iar copacii dispar treptat. Toate acestea sunt semnale că proiectul „Înfrunzeşte Craiova“ este oportun. Este urgent.

Cei care au venit cu această iniţiativă au înţeles că, fără participarea celor care activează în viaţa de zi cu zi a comunităţii, acest proiect nu îşi va putea atinge obiectivele. Încă de anul trecut, mai multe firme şi instituţii craiovene au fost abordate pentru a participa la „înfrunzirea“ Craiovei. Contribuţia este minimă, dar cu beneficii pentru toţi: donarea contravalorii hârtiei generate lunar şi date spre reciclare. Banii astfel obţinuţi vor fi folosiţi de Fundaţia Gazeta de Sud pentru a achiziţiona copaci, care vor fi plantaţi în diverse zone ale oraşului nostru.

Semnalele încurajatoare şi disponibilitatea celor abordaţi până acum i-a convins pe iniţiatorii proiectului de utilitatea acestuia, astfel că în 2008 vor fi depuse eforturi sporite de atragere a altor actori economici şi sociali ai comunităţii, pentru ca „Înfrunzeşte Craiova!“ să fie într-adevăr o iniţiativă care face diferenţa.

Este firesc ca locuitorii Craiovei, principalii beneficiari ai acestui proiect, să îşi aibă rolul lor în cadrul său. De îndată ce fondurile adunate vor permite achiziţionarea unui număr semnificativ de puieţi, locuitorii Craiovei vor fi invitaţi să propună locuri de plantare a acestora. O nouă oportunitate de implicare civică li se oferă astfel craiovenilor, continuând linia iniţiată de alt proiect al Gazetei de Sud, „Fii vocea cartierului tău!“.

Prima sesiune de plantare a copacilor va avea loc în această primăvară şi va fi intens mediatizată, pentru a arăta că grija pentru mediul în care trăim trebuie să fie o preocupare a noastră, a tuturor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII