12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEvaluarea stării de sănătate stârneşte îngrijorări

Evaluarea stării de sănătate stârneşte îngrijorări

Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a felicitat pe medicii de familie din toată ţara pentru bunul mers al Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei. În Dolj, din 200.000 de cetăţeni care au intrat în acest program în lunile iulie, august şi septembrie, 57% s-au prezentat la medicul de familie.

După încheierea primului trimestru al anului în care se derulează Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, ministrul sănătăţii a făcut primele evaluări ale rezultatelor obţinute, dar a şi contorizat disfuncţionalităţile constatate şi raportate nu de reprezentanţii guvernului în teritoriu, ci chiar de cei care au dus greul acestui program, medicii de familie.

La nivel de ţară, în primul trimestru, au fost trimise populaţiei şapte milioane de taloane, iar 14% dintre acestea s-au întors la destinatar din diferite motive, cum ar fi decese survenite după raportările caselor de asigurări de sănătate ale numărului populaţiei asigurate sau nu, schimbări de domiciliu sau plecări în străinătate.

Din cele 1,5 milioane de persoane care s-au prezentat la medicul de familie şi cărora li s-au recomandat analizele medicale obligatorii, 24% prezintă un grad de risc ridicat pentru afecţiuni diabetice, 11% pentru afecţiuni cardiovasculare, 3,4% prezintă un grad de risc ridicat în ceea ce priveşte bolile renale, iar un procent cuprins între 2 şi 12% prezintă risc de cancer de col uterin. La 80% dintre persoanele evaluate s-au depistat în urma analizelor efectuate şi a controlului medical boli noi.

Încep inspecţiile în teritoriu

Programul aflat în desfăşurare până în anul 2008 a permis şi va permite persoanelor neasigurate, care reprezintă 10% din cele evaluate, să beneficieze de analize gratuite. Doljul a fost nominalizat printre judeţele în care programul de evaluare a sănătăţii s-a derulat în limitele normalului.

Din cele 200.000 de persoane care au primit taloanele, 115.000 s-au prezentat beneficiind atât de asistenţă medicală gratuită, cât şi de analize. „Deşi cei 407 medici de familie din judeţul nostru nu au primit calculatoarele promise din cauza faptului că licitaţia de achiziţie a fost blocată, au un mare merit că s-au descurcat cum au putut, iar beneficiarii programului au înţeles utilitatea şi oportunitatea programului“, a declarat Dan Gabriel Mogoş, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Dolj.

La capitolul disfuncţionalităţi, analiza ministrului a evidenţiat grave probleme de comunicare între autorităţile judeţene şi cele de la minister, evidenţiind lipsa coerenţei în raportările periodice, precum şi o colaborare defectuoasă cu organele statului angrenate în desfăşurarea programului. De altfel, pentru a lua pulsul evaluaţilor, o echipă de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii se va deplasa în teritoriu şi va avea întâlniri cu reprezentanţii caselor de asigurări, ai autorităţilor de sănătate publică şi ai medicilor de familie din fiecare judeţ.

Derularea programului va continua, iar potenţialii evaluaţi trebuie să ştie că actul normativ care-i obligă să se prezinte la medicul de familie în aceeaşi lună în care au primit taloanele s-a modificat, prelungindu-se perioada de prezentare până în septembrie 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS