Este în clasa a VIII-a şi mai are trei fraţi. Ovidiu munceşte alături de fratele său de 17 ani şi de tatăl lor pentru a face rost de bani pentru mâncare. Din păcate, din când în când, Ovidiu lipseşte de la şcoală pentru a munci.
GORJ. Casa familiei Prandea din Scoarţa, judeţul Gorj, a fost construită cu peste 100 de ani în urmă. În cele două camere sărăcăcioase locuiesc şapte persoane, dintre care patru sunt copii cu vârste cuprinse între trei şi 17 ani. Gardul care împrejmuia gospodăria s-a dărâmat cu ani în urmă, dar Dumitru nu a avut bani să-l înlocuiască. Şi casa a început să se crape la colţuri, acoperişul a fost reparat de foarte multe ori în ultimii ani. Bunica abia merge pentru că în urmă cu nouă ani şi-a rupt şoldul. De atunci, bătrâna se chinuie: „Aşa mi-a fost soarta, am alunecat într-o iarnă. Cum bani nu aveam nici atunci, tratamentul nu l-am prea urmat. Ce să fac? Încerc să-mi ajut fiul cum pot, am grijă de copii cu noru-mea. Suntem săraci şi dacă nu ar munci bărbaţii familiei, am muri de foame“, a povestit bătrâna.
Bărbaţii familiei
Lui Dumitru Prandea i-a dat Dumnezeu doi băieţi şi două fete frumoase. Ovidiu, elev în clasa a VIII-a, şi fratele său de 17 ani, cel mai mare copil al acestei familii, sunt cei care îşi ajută tatăl să mai facă rost de bani. „Muncim toţi. Cel mic mai puţin, pentru că trebuie să lipsească de la şcoală atunci când merge cu mine la pădure, după lemne. Mergem să-i ajutăm pe alţii, pentru bani, sau să luăm pentru noi. Nu avem încotro, nu am un loc de muncă, nu am nici ajutor social. Ne trebuie banii ca să avem ce pune pe masă“, a afirmat bărbatul. Dumitru Prandea a trecut de 40 de ani, iar de mai bine de cinci ani nu a mai avut un loc de muncă, nimeni nu l-a angajat. „Îmi doresc să-mi găsesc un loc de muncă, dar degeaba îmi caut. Îmi spun că sunt prea bătrân. Este bine că muncesc prin sat, la orice muncă merg. Şi fiul meu cel mare la fel. Nu s-a mai dus la liceu, nu i-a prea plăcut cartea, a ales să muncească, să câştige un ban pentru familia lui. Fata, Maria, e în clasa a III-a şi învaţă. Ei îi place la şcoală“, a spus bărbatul, mângâindu-şi fiica pe păr. Învăţaţi încă de mici cu lipsurile, Ovidiu şi fratele său încearcă să-şi ajute familia: „Nu m-am dus azi la şcoală, a trebuit să merg cu tata să aducem nişte lemne acasă. A început să fie frig şi facem focul. O să mă învoiesc. Este prima dată în acest an şcolar“, a afirmat copilul de 14 ani. Maturizat de probleme, Ovidiu se aşază pe scara de lemn a casei şi oftează: „Avem de muncă şi acasă. Asta e!“.
O pensie de 150 de lei şi alocaţiile micuţilor
Bunica a muncit la CAP şi are o pensie de 150 de lei. Pe lângă aceşti bani, în casa familiei Prandea mai intră şi alocaţiile copiilor: „Banii bunicii, adică ai mamei mele, nu ne ajung decât de mâncare. Mai luăm pe datorie, ne descurcăm cum putem. Alocaţiile le strâng uneori să le iau la copii ce le trebuie pentru şcoală, că nu pot să-i trimit aşa. Haine le iau de la second hand, nu mai ştiu când le-am cumpărat ceva nou. Dacă nu avem bani, ei înţeleg, asta este foarte important. Nici jucării noi nu cred că au avut vreodată“, a afirmat capul familiei. Maria, fetiţa de clasa a III-a, este brunetă şi micuţă, zâmbeşte mereu şi se uită cu dragoste la tatăl său: „Sunt copiii mei şi nu aş renunţa la ei pentru nimic în lume. Aşa cum putem, o să o scotem noi la capăt“, a mai spus tatăl şi şi-a luat în braţe fiica cea mică, Lavinia.
Ca să aibă lapte pentru copii, Dumitru Prandea a cumpărat câteva capre. Maria şi bunica sa rămân triste în poarta gospodăriei: cine ştie când le va mai vizita cineva…
