19 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul „Elena Teodorini“, la cea de-a IX-a ediţie

Festivalul „Elena Teodorini“, la cea de-a IX-a ediţie

Printre manifestările pe care Teatrul Liric „Elena Teodorini“ le-a susţinut sub patronajul consiliului local şi al Primăriei Municipiului Craiova, în ambianţa reconfortantă a Pieţei „Mihai Viteazul“, în cursul lunii septembrie, remarcăm amplul spectacol ce a marcat deschiderea stagiunii 2007 – 2008, constând dintr-un program atractiv de arii, coruri şi uverturi din opere şi operete, interpretat de reputaţi solişti ai teatrului, corul şi orchestra, precum şi de două cunoscute artiste bucureştene (Alexandra Coman şi Daniela Vlădescu), cu maeştrii Florian-George Zamfir şi Marius Hristescu la pupitrul dirijoral. Iată că la „orizont“ apare acum tradiţionalul festival „Elena Teodorini“, organizat de aceeaşi instituţie cu sprijinul financiar oferit de edilii locali. Actuala ediţie, a IX-a, propune melomanului craiovean, dar şi publicului mai puţin avizat, o agendă festivalieră de real interes. De la spectacolul inaugural cu premiera monumentalei opere „Aida“ a nemuritorului compozitor italian (l-am numit pe Verdi), la realizarea căreia îşi dau concursul nu mai puţin de şase artişti invitaţi de peste hotare (din Mexic, Italia, Austria, Elveţia, Bulgaria) şi prezenţa în Festival a colectivului Operei de la poalele Tâmpei, cu mai puţin cunoscuta operă „Povestirile lui Hoffmann“, de J. Offenbach, la două operete de mare succes, „Liliacul“ de J. Strauss şi „Mam’zelle Nitouche“ de F. Hervé. Şi de această dată, agenda festivalului cuprinde un colocviu de istoriografie muzicală, având genericul „Elena Teodorini – patroana spirituală a teatrului“ şi o Gală a Operei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS