GORJ. Liviu Andrei nu vrea să renunţe la funcţia de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Acesta a fost numit în funcţie în 2005, la propunerea PD Gorj, fiind şi preşedintele executiv al acestei organizaţii. După ce partidul din care face parte a ieşit de la guvernare, au apărut mai multe variante privind noul inspector general şcolar, însă Liviu Andrei nu vrea să părăsească postul. Atunci când a fost propus pentru această funcţie, Liviu Andrei a declarat că oameniii Alianţei D.A. trebuie să le ia locul celor de la PSD, pentru a pune în aplicare programul de guvernare. Inspectorul general şcolar susţine că, în urma controalelor efectuate, instituţia pe care o conduce a primit numai aprecieri: „Au venit în control Curtea de Conturi, Direcţia de Finanţe şi Garda Financiară şi nu a fost găsită nici o neregulă. Am primit chiar şi o diplomă de la Direcţia de Finanţe. Nu vreau să plec pentru că mi-am făcut treaba. Am stat de dimineaţa până seara la zece la Inspectorat ca să lucrez. La toate verificările care s-au făcut am avut calificative foarte bune“. Recent, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj s-a efectuat un control de către o comisie a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care a urmărit schimbarea lui din funcţie: „Controlul de la minister a urmărit tăierea capului meu, dar nu s-a putut pentru că nu s-a găsit nimic. Dacă voi fi înlocuit din funcţie, voi merge cu ei până la Tribunalul European“.