10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFarmaciile au rămas fără plafon la medicamente

Farmaciile au rămas fără plafon la medicamente

Mai mult de jumătate din farmaciile doljene au terminat fondurile alocate pentru medicamente compensate şi gratuite, pentru luna august. Bolnavii umblă dintr-o unitate în alta, în speranţa că vor găsi medicamentele necesare, însă şansele sunt destul de mici.

Ieri-dimineaţă, nici măcar farmaciile din centrul Craiovei nu mai aveau plafoane. Farmacia Beladona, de exemplu, terminase fondurile pentru compensate şi gratuite de două zile. Pensionarii care intrau în unitate cu reţetele în mână erau sfătuiţi să revină după 15 august, dată până la care li s-a spus că se va face suplimentarea fondurilor de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Maria Niţă, de 72 de ani, intrase în farmacie să întrebe de medicamente pentru boala de inimă de care suferă, iar răspunsul farmacistei a îngrijorat-o. „Nu ştiu dacă mai pot să aştept până pe 15, pentru că mi s-au cam terminat medicamentele. Dar nu e nici o problemă, o să încerc şi la altă farmacie, poate am mai mult noroc“, a spus bătrâna.

 

Bolnavii îşi pierd încrederea

 

Într-adevăr, bătrâna a avut mai mult noroc – de fapt, un noroc chior – la următoarea farmacie, Anacora. A fost ultimul bolnav pentru care unitatea respectivă a mai avut plafon. Toţi cei care au venit după aceea au fost invitaţi de farmacistă să revină săptămâna viitoare. Unii bolnavi care aveau nevoie de tratament urgent au fost nevoiţi să cumpere la bucată medicamentele necesare, pe care în mod normal le primeau compensat. „Nu am ce să fac. Mi s-au terminat medicamentele şi nu pot să întrerup tratamentul. Să sperăm că peste câteva zile se va rezolva problema“, a spus Ioana Vasiloiu, de 50 de ani, bolnavă cronic.

Reprezentanta farmaciei, Ana Safta, consideră că această întrerupere în eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite va determina bolnavii să-şi piardă din nou încrederea în sistem şi să înceapă să dea buzna în farmacii în primele zile din lună, de teama epuizării plafoanelor. „Am terminat plafonul la medicamente compensate şi gratuite. Motivul îl constituie faptul că sumele pentru trimestrele III şi IV au fost la jumătate faţă de perioada anterioară. Aşa s-a semnat contractul cu CAS, rămânând să fie suplimentate fondurile, probabil, de săptămâna viitoare“, a adăugat Ana Safta.

 

Sosesc fondurile

 

Ultima situaţie afişată pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj arată că, pe 8 august, 84 din cele 182 de farmacii doljene terminaseră fondurile pentru medicamente compensate şi gratuite. La bolile cronice (cu excepţia celor care nu au plafon) situaţia era mai bună, 146 din cele 178 de unităţi aflate în contract cu Casa având încă plafon.

Totuşi, de pe 8 august, situaţia s-a schimbat dramatic, cazurile în care se mai eliberau medicamente compensate şi gratuite fiind numărate pe degete.

Conducerea CAS Dolj susţine că răbdarea bolnavilor va mai fi pusă la încercare până luni, dată până la care toate farmaciile vor primi fonduri suplimentare pentru a putea relua eliberarea medicamentelor. „Din fondul de rezervă de 3% al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au fost alocate judeţului Dolj 2,644 milioane de lei pentru eliberarea de medicamente compensate şi gratuite şi 368.000 de lei pentru programul oncologic. De luni, bolnavii vor putea să meargă la farmacii să-şi ia medicamentele“, a declarat ec. Aura Gabriela Militaru, preşedinte-directoare generală a CAS Dolj.

Fără plafoane la programe

Singurii bolnavi care nu au fost afectaţi de criza compensatelor au fost cei incluşi în programele naţionale de diabet, oncologie, transplant. Pentru aceste afecţiuni nu există restricţii la eliberarea medicamentelor, fondurile fiind nelimitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS