25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPC se opune unei legi speciale de privatizare a Daewoo

PC se opune unei legi speciale de privatizare a Daewoo

Preşedintele executiv al Partidului Conservator, Codruţ Şereş, a declarat ieri, la Vulcan, în Valea Jiului, că parlamentarii şi liderii PC vor analiza cu foarte mare atenţie o eventuală solicitare în ceea ce priveşte formularea unei legi privind privatizarea Automobile Daewoo Craiova.

„În calitate de fost ministru al economiei şi comerţului, consider că în acest moment nu se impune o lege care să fie aprobată de parlament pentru privatizarea Daewoo Automobile Craiova. Argumentele sunt foarte simple: avem o comisie de privatizare care trebuie să-şi facă treaba şi avem un guvern, iar toate pârghiile acestei privatizări sunt la îndemâna executivului“, a declarat Şereş. Potrivit acestuia, în aşa-zisa „strategie“ care a fost anunţată nu se prevedea nimic despre un proiect legislativ în care parlamentul să aprobe ceea ce face această comisie de privatizare.

„Nu văd de ce am avea nevoie de o lege câtă vreme datoriile către stat sunt reglementate de guvern şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care este în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi care dă o bună parte dintre membrii comisiei de privatizare. De ce ar fi nevoie de alte scheme de ajutor de stat, cu atât mai mult cu cât acestea există, sunt aprobate, verificate şi validate de reprezentanţii Comisiei Europene?“, a mai spus Şereş. Preşedintele executiv al PC susţine că parlamentarii şi liderii conservatori solicită ca membrii comisiei de privatizare să îşi facă treaba, să negocieze şi să încheie în limitele legii acest contract de privatizare.

„În momentul în care ai o comisie de privatizare numită, plătită şi care trebuie să îşi facă treaba, lucrurile trebuie duse până la capăt şi nu aruncată responsabilitatea în parlament“, a conchis Şereş.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS