7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO treime dintre candidaţii de la titularizare rămân în cursă

O treime dintre candidaţii de la titularizare rămân în cursă

Concursul naţional unic de anul acesta s-a sfârşit fără surprize, la bilanţ stabilindu-se că 348 de candidaţi (din 906 câţi au susţinut concursul) ar putea intra în cursa pentru un post titularizabil, dar nu pentru toţi sunt şi catedre. Pe de altă parte, conform declaraţiilor inspectorului de personal din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, prof. Cristian Miu, sunt şi discipline pentru care se oferă posturi, doar că la concurs nimeni nu şi-a fructificat şansa, candidaţii obţinând note sub 7.
Ca în fiecare an, au fost şi note bune (doar două, însă, de 10), dar şi discipline unde doar doi candidaţi au trecut, nu cu foarte mult, de 7. Cea mai mare concurenţă va fi pentru posturile de învăţător, unde 134 de candidaţi se vor lupta pentru doar 19 posturi, situaţia inversă înregistrându-se la educatoare, unde sunt 35 de posturi şi doar 17 candidaţi cu note peste 7. Există şi fericiţi pentru care sunt posturi cât numărul candidaţilor, există şi nefericiţi care au trecut cu bine examenul, dar vor prinde un post doar la suplinire, pentru că pe disciplina unde au concurat nu sunt posturi cu viabilitate peste patru ani. În ansamblu, situaţia se prezintă astfel: chimie – un candidat, fără post; chimie industrială – un candidat, fără post; comerţ – maiştri instructori – un candidat, un post; consiliere psihopedagogică – şase candidaţi şi şapte posturi; cultură civică – un candidat, fără post; economie – trei candidaţi şi un singur post; muzică – doi candidaţi, două posturi; educaţie tehnologică – trei candidaţi şi nici un post; maiştri – electrotehnică – un candidat, fără post; filatură – un candidat, fără post; fizică – doi candidaţi, două posturi; geografie – istorie – cinci candidaţi şi două posturi, dintre care unul rezervat cu bursă MECT; informatică – doi candidaţi, două posturi; istorie – 21 de candidaţi şi patru posturi, dintre care două de istorie – geografie; engleză – 52 de candidaţi şi 23 de posturi; franceză – 18 candidaţi şi 13 posturi; limba şi literatura română – 37 de candidaţi şi 27 de posturi; educatoare – 17 candidaţi şi 35 de posturi; învăţători – 134 de candidaţi şi 19 posturi; matematică – 14 candidaţi şi trei posturi; mecanică – un candidat, fără post; psihologie – pedagogie specială – trei candidaţi, trei posturi; religie – 13 candidaţi, nouă posturi; transporturi – navomodele – un candidat, un post; transporturi rutiere – un candidat, un post.  
Pentru disciplinele dans modern, dans sportiv, educaţie vizuală, desen, electronică şi automnatizări, grafică, industrie alimentară, jurnalism, limba romani, logopedie, muzică instrumentală, orchestră populară, instruire practică şi estetică şi igienă, deşi există posturi, nici un candidat nu a promovat examenul, aşa că vor fi repartizate pentru suplinire.
Candidaţii cu note peste 7 trebuie să se prezinte între 24 – 25 iulie pentru a-şi completa opţiunile în vederea ocupării posturilor titularizabile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS