7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCăldura a tăiat elanul rentierilor

Căldura a tăiat elanul rentierilor

Căldura excesivă din ultima perioadă şi muncile agricole au determinat o scădere a ritmului de depunere a dosarelor de rentă viageră.

Doljenii au prins gustul rentei viagere, astfel că în primele luni ale acestui an reprezentanţii Biroului Judeţean de Rentă Viageră Dolj au observat o creştere considerabilă (de aproape trei ori) a numărului de dosare depuse. „Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se observă un trend ascendent“, declara, la sfârşitul lunii aprilie, Remulus Chiţu, şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră Dolj. Dacă până în aprilie 2006, doljenii depuseseră doar puţin peste 100 de dosare, până în aprilie 2007 fuseseră depuse 270 de dosare. Acest trend ascendent a fost înregistrat şi în perioada următoare, ajungându-se în prezent la 554 de solicitări pentru rentă. „A crescut încrederea în program. Oamenii au văzut că s-au derulat plăţi şi că beneficiarii de rentă au rămas cu pământul şi au primit şi bani“, a explicat Marilena Ungureanu, expert în cadrul Biroului.

„Ritmul de depunere a dosarelor a scăzut“

Cu toate acestea, temperaturile excesive din ultima perioadă au mai tăiat din elanul rentierilor, mai ales că aceştia au o vârstă considerabilă (beneficiarii rentei viagere sunt persoane de peste 62 de ani) şi trebuie să se deplaseze până în Craiova pentru a face solicitările. „Din pricina timpului nefavorabil din ultima perioadă şi a muncilor agricole specifice (recoltarea unor culturi şi lucrările de întreţinere a altora), începând cu sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie, ritmul de depunere a dosarelor a scăzut“, a declarat Remulus Chiţu, care a explicat că o situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi anul trecut. „Din experienţa anilor trecuţi, numărul dosarelor depuse va începe să crească probabil în luna septembrie“, a adăugat Chiţu.

Renta viageră nu i-a convins pe ţărani să-şi vândă pământul

Cu toate că ar putea obţine mai mulţi bani (100 de euro pe an), proprietarii din Dolj nu renunţă la pământul lor. Doar unul din zece doljeni îşi vinde terenul pentru rentă. „De la lansarea programului şi până în prezent au fost depuse aproximativ 1.500 de dosare de rentă viageră. Acestea însumează 5.650 de hectare, din care aproximativ 636 de hectare (adică 11%) au fost vândute“, a explicat şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră Dolj. Potrivit acestuia, unul din motivele pentru care doljenii sunt reticenţi în a-şi vinde terenul este acela că mulţi proprietari doresc să lase pământul moştenire. Acesta nu este însă singurul motiv identificat de reprezentanţii Biroului. „Probabil şi pentru că de la o lună la alta preţurile terenurilor cresc“, a adăugat Marilena Ungureanu.

Bani pentru terenurile neintabulate

Potenţialii beneficiari al rentei viagere, ale căror dosare fuseseră respinse iniţial pentru că nu făceau dovada intabulării terenului pentru noul proprietar, au fost reanalizate şi aprobate. „Situaţia celor aproximativ 50 de dosare a fost clarificată. Acestea vor fi introduse la plată în 2008, pentru a primi banii aferenţi anului 2007. Pentru 2006 nu vor primi însă nici un ban“, a declarat Remulus Chiţu.

Cine beneficiază de rentă viageră 

Potrivit reglementărilor în vigoare, beneficiarii rentei viagere agricole sunt persoanele cu vârsta de peste 62 de ani, care deţin în proprietate până la zece hectare de teren cu destinaţie agricolă situat în extravilan şi care după înstrăinarea sau arendarea acestuia păstrează pentru folosinţa proprie o suprafaţă mai mică de 0,5 hectare. În cazul vânzării, renta este de 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar, în timpul vieţii proprietarului, iar în cazul arendării, de 50 de euro pentru fiecare hectar, pe perioada în care terenul este arendat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS