12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAmendaţi pentru reciclarea componentelor neferoase

Amendaţi pentru reciclarea componentelor neferoase

VÂLCEA. Poliţia Transporturi şi Biroul de Poliţie Transporturi Feroviare (PTF) Vâlcea întreprind acţiuni pentru îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei pe calea ferată. La activităţi au participat inclusiv Garda Financiară şi Garda Naţională de Mediu.
„Am constatat că sustragerile de materiale neferoase, în special din cupru, reprezintă o problemă atât pentru noi, dar şi la nivel european, aspect scos în evidenţă în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiştilor cu atribuţii în transportul feroviar (RAILPOL), în care sunt cuprinse zece state, printre care şi România“, a declarat comisarul Vasile Florica, şeful PTF Vâlcea.
Pentru descurajarea fenomenului, dar şi pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de componente de la instalaţiile de semnalizare şi dirijare feroviară, la propunerea României şi Italiei s-a organizat săptămâna trecută o acţiune pe raza tuturor statelor membre RAILPOL.
În judeţul Vâlcea a fost organizată o acţiune, ocazie cu care au fost verificaţi cei opt agenţi economici care au ca obiect colectarea – valorificarea deşeurilor industriale reciclabile, T. M., administrator al SC Fabiro SRL, încălca OUG nr. 16/2001, fiind sancţionat cu 2.500 de lei. Au mai fost depistaţi în zona staţiei CFR Râureni doi minori, Florin C., din comuna Câineni, şi Sorin C., din Râmnicu Vâlcea, care aveau asupra lor un cablu din cupru de 35 de metri, despre care au declarat că l-au furat dintr-o dependinţă de pe strada Drumul Gării din Râmnicu Vâlcea, fiind predaţi Poliţiei Râmnicu Vâlcea pentru continuarea cercetărilor. „Au fost identificate mai multe zone de risc, unde cetăţenii aruncau gunoiul, iar mai multe persoane vor fi sancţionate conform legislaţiei referitoare la protecţia mediului. Atragem atenţia tuturor persoanelor, dar în special agenţilor economici care colectează ori valorifică materiale industriale reciclabile că nu au voie să facă operaţiuni cu componente neferoase întrucât sunt pasibili de sancţiuni cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei. Acţiunile de acest fel vor continua pentru descurajarea, dar şi pentru identificarea persoanelor vinovate“, a spus şeful PTF Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS