10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCanicula face victime

Canicula face victime

Numărul solicitărilor la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vâlcea a crescut în ultimele zile cu 25% din cauza temperaturilor foarte ridicate. Canicula a afectat copii, tineri şi vârstnici, iar un bărbat a murit.    

VÂLCEA. Paul Podărelu, directorul medical al SJA Vâlcea, a declarat ieri că numărul apelurilor la Ambulanţă înregistrate în ultimele zile a crescut. „Din cauza caniculei, numărul solicitărilor a crescut cu 25% la SJA. Au fost şi persoane care au leşinat în stradă. Marţi, doi bătrâni, unul de 63 şi altul de 64 de ani, au căzut în stradă. Starea lor de sănătate a fost stabilizată şi i-am transportat la spital. Zilele trecute, o fată din Bucureşti, care era în staţiune cu mama ei la Călimăneşti, a făcut insolaţie. Altă fată de 15 ani din Sibiu, care a venit tot în staţiune, a stat la ştrand foarte mult şi i s-a făcut rău. Din cauza caniculei a pierdut mult calciu şi a suferit o criză de spasmofilie. I-am făcut tratament şi şi-a revenit. Un bărbat de 31 de ani, care nu a fost identificat, a murit la ştrand. A stat mult la soare după care a intrat în apă şi a făcut stop cardio-respirator. Nu l-am mai putut salva“, a declarat Paul Podărelu. Acesta le recomandă vâlcenilor ca în intervalul orar 11.00 – 18.00 să nu stea în soare pentru că în această perioadă se pierd prin transpiraţie sărurile minerale şi calciul, ceea ce duce la dureri de cap, vărsături, edeme cerebrale şi spasmofilii. E indicat ca fiecare persoană să consume cel puţin doi litri de lichide pe zi.  

Punctele stradale de prim ajutor se lasă aşteptate

Autorităţile oraşului Râmnicu Vâlcea nu au instalat deocamdată, în municipiu, nici un punct de prim ajutor, deşi canicula se simte din plin. Adriana Gheniţă, directoarea Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Vâlcea, spune că în oraş trebuie instalate trei corturi de prim ajutor în zonele cele mai aglomerate. „Noi am făcut adresă către Primăria Râmnicului, pentru că ei trebuie să stabilească unde le montează. După ce vor fi instalate, noi vom veni cu asistenţa medicală. Tot primăria trebuie să asigure apă potabilă la aceste puncte“, a precizat directorul ASP. Eusebiu Veţeleanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea, recunoaşte că instituţia pe care o reprezintă a primit o adresă la începutul lunii iunie de la ASP. „Prin acea adresă ASP ne înştiinţează că trebuie să amenajăm puncte stradale de prim ajutor. Urmează ca până la sfârşitul acestei săptămâni să înfiinţăm trei puncte stradale, unul în zona centrală, în Scuarul Mircea cel Bătrân, şi câte unul în pieţele din Nord şi Ostroveni. În fiecare zonă va fi amenajat un cort cu masă, scaune, dozator de apă şi pahare de unică folosinţă“, a precizat Eusebiu Veţeleanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS