12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPD intră la guvernare doar după alegeri

PD intră la guvernare doar după alegeri

Emil Boc, preşedintele PD, a declarat ieri că partidul pe care îl reprezintă nu va intra la guvernare decât după alegeri, fie  anticipate, fie la termen. Conform liderului PD, prioritatea partidului este de a respecta dorinţele cetăţenilor, şi anume reformarea clasei politice, introducerea votului uninominal, reducerea numărului de parlamentari, legea lustraţiei şi revizuirea Constituţiei. Toate aceste proiecte au fost prezentate şi de preşedintele Traian Băsescu în campania electorală pentru referendum. „Trebuie să decidem dacă românii doresc ca preşedintele să fie ales de parlament, şi atunci avem o republică parlamentară, sau dacă românii vor să îşi aleagă direct preşedintele, şi atunci avem de optat între republică prezidenţială şi republică semiprezidenţială“, a spus Emil Boc.
Preşedintele PD a spus că va propune şi proiectul prin care Parlamentul României ar putea fi dizolvat dacă electoratul va invalida suspendarea preşedintelui ales. Partidul Democrat doreşte implicarea în proiectele care vizează învăţământul, sistemul sanitar, sistemul de pensii.  Emil Boc a negat că PD va iniţia o moţiune de cenzură, pe motiv că nu ar avea un număr suficient de parlamentari.
Emil Boc şi Vasile Blaga, şeful campaniei electorale a PD pentru referendum, au susţinut că actualul guvern nu a organizat corespunzător referendumul din 19 mai, închizând urnele la ora 20.00.
Emil Boc a afirmat că electoratul PSD, PNL, UDMR şi PRM a votat în favoarea lui Traian Băsescu şi asta dovedeşte că românii votează omul şi nu partidul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS