O tânără din Drăgăşani este dată dispărută de către familie şi căutată de poliţişti chiar dacă există indicii că fata ar fi plecat din ţară pentru a lucra în Italia.
Bianca Andreea Daja, de 17 ani, din municipiul Drăgăşani, a plecat de acasă pe 19 aprilie, iar de atunci nu a mai revenit la domiciliu. Ştiind că are obiceiul de a pleca fără să anunţe şi să se întoarcă după trei sau patru zile, familia acesteia nu s-a îngrijorat. De aceea, tocmai pe 1 mai, Anişoara Daja, mama fetei, a anunţat Poliţia din Drăgăşani, povestindu-le oamenilor legii că fiica ei nu se mai întorsese acasă de mai bine de 12 zile. Tot femeia le-a spus poliţiştilor că pe 24 aprilie Bianca a sunat la telefonul fix al familiei şi a vorbit cu bunica sa, comunicându-i acesteia că este plecată în Italia şi că lucrează ca menajeră. Anişoara Daja a ridicat semne de întrebare cu privire la veridicitatea celor spuse de fiica ei, poliţiştii continuând şi acum cercetările pentru identificarea locului real în care se află minora.
Semnalmente: înălţime 1,65 m, greutate 65 kg, părul lung până la umeri, blond, vopsit şuviţe, ochi verzi, aluniţă obraz stâng, constituţie atletică, iar în momentul plecării de la domiciliul era îmbrăcată cu blugi albaştri şi o geacă de fâş.
Minoră dispărută
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei