17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMaşina unui fost jurnalist a luat foc

Maşina unui fost jurnalist a luat foc

Maşina lui Costin Creţu, fost jurnalist din Târgu Jiu, a luat foc, joi noapte, chiar în parcarea din faţa blocului în care acesta locuia. Pagubele sunt foarte importante, pentru că maşina de teren Nissan Murano valorează aproximativ 60.000 de euro.
Incendiul a fost observat de un echipaj de poliţie, care a alertat mai mulţi colegi. „În jurul orei 1.40, în timp ce patrula pe strada Victoria, un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Târgu Jiu a observat un incendiu izbucnit la o maşină de teren. Au chemat şi alţi colegi în ajutor şi mai mulţi taximetrişti aflaţi în zonă pentru stingerea focului. Până la urmă, au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au reuşit stingă incendiul“, a spus Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Acesta a precizat că, în urma verificărilor reprezentanţilor Registrului Auto Român şi ai ISU Gorj, s-a stabilit că incendiul s-a produs de la o defecţiune la instalaţia electrică. „Nu sunt suspiciuni că ar fi vorba de o mână criminală“, a adăugat Daniel Tică.

Costin Creţu susţine că maşina i-a fost incendiată

Costin Creţu, proprietarul maşinii, susţine că incendiul a fost produs cu intenţie. Acesta spune că verificarea nu a fost făcută de specialişti şi că producătorul maşinii l-a asigurat că un incendiu din cauze tehnice este exclus: „Am avut, în ultima vreme, unele conflicte şi am ceva bănuieli. Am şi unele indicii, dar nu pot să nominalizez pe cineva. Am discutat cu producătorul şi m-a asigurat că este exclus ca maşina să ia foc ca urmare a unor defecţiuni electrice, pentru că are o protecţie specială, iar atunci când scoţi cheia din contact se întrerupe orice alimentare cu energie. Va veni o comisie din partea producătorului pentru a expertiza maşina şi se vor stabili valoarea pagubei şi cauzele incendiului. Maşina nu era asigurată CASCO. Nu mai pot să o folosesc, pentru că toată partea din faţă este arsă“.                   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS