28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLocul I la olimpiada naţională de limba română

Locul I la olimpiada naţională de limba română

GORJ. O elevă a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu a ocupat locul I la olimpiada naţională de limba şi literatura română „Mihai Eminescu“, care s-a desfăşurat în judeţul Vâlcea. Maria Gabriela Dăianu este elevă în clasa a XI-a şi este pregătită de profesoara Elena Roată.
Tânăra a participat la toate olimpiadele de limba română din ultimii ani, locul I obţinut la Vâlcea fiind cea mai bună performanţă înregistrată până în prezent. La nivel naţional a mai fost acordat la olimpiada de limba română din acest an un premiu întâi, însă târgujianca Maria Gabriela Dăianu s-a ales şi cu premiul special pentru calitatea argumentării. Potrivit Elenei Roată, eleva s-a calificat la faza internaţională a olimpiadei de limba română care va avea loc luna viitoare la Târgovişte şi la care vor participa elevi din arealul daco-român.                           

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS