17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul din Poroinita, acuzat de sateni

Primarul din Poroinita, acuzat de sateni

Nemultumiti de starea in care a ajuns satul lor si intrigati de nepasarea autoritatilor locale si indolenta primarului pe care l-au ales, aproximativ 100 de oameni din localitatea Poroinita, judetul Mehedinti, au protestat.


„Au distrus scoala. Geamurile sunt sparte si peretii stau sa cada. Primarul nu a mai dat pe la noi prin sat de la alegeri, iar daca incercam sa-i spunem ce se intâmpla ne intoarce spatele. Elevii sunt nevoiti acum sa mearga pe jos patru – cinci kilometri la alte scolii din satele vecine“, a declarat Niculina Pisleaga.


Din spusele oamenilor, primarul ar fi demolat caminul ca sa vânda lemnele si tiglele de pe acoperis. „Caminul cultural a fost demolat jumatate de primar, care a venit cu o remorca sa ia tiglele si lemnele sa le vânda. Noi ne-am opus si am fost la un pas sa ne si batem cu primarul, pe care l-am luat la goana de la camin. Nu ne ajuta deloc, toata ziua sta in cârciuma“, a declarat Gheorghe Tudora.


De la biserica, popa a furat clopotnita si a vândut-o la fier vechi. „Preotul nostru, impreuna cu fiul sau, a furat clopotnita si a dus-o la fier vechi. Nu a furat doar atât. Eu, daca am acces in lacasul sfânt, l-am vazut pe popa cum a furat si cadelnitele, pirostriile si mai multe carti bisericesti“, a declarat clopotarul satului, Ion Stoican.


Primarul comunei, Constantin Degeratu, a spus ca a demolat caminul ca sa mai salveze ceva. „Tiglele si lemnele sunt inchise intr-o camera, chiar acolo, la camin. Nu am vrut sa vând nimic. Caminul este vechi si eu doresc sa reconstruiesc altul, dar lumea nu ma lasa“, a spus primarul.


In ceea ce priveste furtul clopotnitei, primarul spune ca a facut demersuri la protoierie si politie. „Am fost anuntat telefonic ca fiul preotului impreuna cu alte persoane au incarcat clopotnita intr-o remorca si au dus-o la fier vechi. Am anuntat Protoieria de la Vânju Mare, dar nu am primit nici un raspuns. Nu stiu ce masura sa iau cu preotul“, a spus Constantin Degeratu.


Satenii sunt hotarâti sa nu se opreasca aici. Vor depune plângeri la Prefectura Mehedinti, la politie, iar daca nu se vor lua masuri sunt hotarâti chiar sa strânga semnaturi pentru organizarea unui referendum, sa-l schimbe pe primar, care, spun ei, nu le mai reprezinta interesele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS