12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalComune fara apa potabila

Comune fara apa potabila

In timp ce unii cetateni ai României asteapta sa mai faca un pas spre modernitate o data cu integrarea in Uniunea Europeana, altii sunt departe de elemente vitale ale civilizatiei. Este si cazul locuitorilor din comuna Salatrucel, care nu au nici macar apa potabila. Pentru realizarea retelei s-au strâns bani de mai bine de trei ani, trei sute de familii contribuind cu trei milioane de lei fiecare. Lucrarile la reteaua de apa au inceput cu un an in urma si s-au desfasurat in paralel cu lucrarea de canalizare. „Aceasta a fost realizata de Hidroconstructia, firma vâlceana oferind ca un fel de bonus cei aproximativ 13 kilometri de teava care au fost folositi. Sapaturile s-au oprit, nu se stie de ce, iar apa care curge in prezent la robinete este la fel ca aceea dinainte: murdara, cu frunze, cu broaste si pestisori“, a spus Gigica Gheorghe, consilier local.


Cetatenii comunei vâlcene considera ca au fost pacaliti cu banii. „Este o problema destul de grava, mai ales ca Salatrucelul figureaza in Monitorul Oficial ca având o retea de apa functionabila, realizata din fondurile consiliului local, inca din anul 1997“, a mai spus consilierul Gigica. Din acest motiv, localitatea nu mai poate beneficia de fonduri de la Consiliul Judetean Vâlcea, iar localnicii sunt convinsi ca pentru finalizarea proiectului vor fi nevoiti sa bage din nou mâna in buzunarele proprii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS