23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljClopotelul a sunat si la sate

Clopotelul a sunat si la sate

Anuntata greva a liderilor de sindicat s-a oprit la prima ulita a satelor doljene. Ieri, cei mai mici scolari si-au luat parintii de mâna si au purces prin colbul drumului sa desluseasca tainele abecedarului.


Scolile de la tara, din Dolj, nu au termopan la ferestre, nici mobilier ergonomic si nici calculatoare, macar la mâna a doua. Podeaua claselor scârtâie, iar in majoritatea cazurilor, scolile functioneaza la un loc cu gradinitele. Sute de elevi au inceput ieri anul scolar, la fel ca si in anii precedenti, in cladiri care cu greu ar putea fi catalogate drept scoli. In vizitele lor prin tara, oficialii Ministerului Educatiei au dat declaratii sforaitoare, au promis bani, au certat inspectori scolari ca nu au facut treaba bine in judet.


In ciuda zvonurilor ca in unitatile de invatamânt din Dolj nu vor avea loc festivitati de deschidere a noului an scolar, lucrurile nu au fost intocmai asa. Parinti, bunici si elevi, alaturi de dascali, au luat parte ieri la prima zi de scoala. Primul contact vizual cu invatatoarea i-a tinut in suspans pe cei mici.


Emotii de boboc


Agitatia noului an scolar preuniversitar 2006-2007 a cuprins ieri si unitatile de invatamânt din Dolj. Cele aproximativ 255 de institutii scolare si structuri si-au deschis portile pentru a-i intâmpina pe elevi, ca in fiecare an. Scolari si prescolari insotiti de parinti au raspuns prezent clinchetului clopotelului ce a sunat de intrare. „Ziua de azi a fost speciala pentru fiecare. O zi in care speranta si bucuria si-au dat mâna, pe deoparte, tristetea despartirii de educatoare, iar pe de alta parte intâlnirea cu «doamna» invatatoare“, a spus Irina Marcu, mama unui bobocel de clasa I de la Scoala cu clasele I-VIII Breasta. Reprezentantii ISJ Dolj sustin ca atât in invatamântul prescolar din mediul rural – gradinite cu program prelungit si camine – cât si in invatamântul special craiovean – Sfântul Mina, Sfântul Vasile si Centrul Scolar pentru Surzi – si in cel vocational sau cu program sportiv, unitatile de invatamânt si-au deschis portile pentru a-si intâmpina prescolarii si elevii.


„Cine are carte are parte …“


Potrivit conducerii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj, festivitatea de deschidere a noului an de invatamânt a reunit in curtile scolilor oficialitati locale, reprezentanti ai ISJ Dolj si ai Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj care au participat, ca in fiecare an, alaturi de cei mici. O mare atentie din partea dascalilor au primit ieri „bobocii“, elevii din clasele I, care au trecut pentru prima data pragul scolii.


In uniformele proaspat calcate si cu ghiozdanele in spate, micutii, majoritatea sfiosi si cu lacrimi in ochi, stateau cuminti pe rândurile lor. Chiar mai emotionati decât cei mici s-au dovedit a fi parintii copiilor. „Si la noi emotiile sunt mari. Poate mai mari decât cele ale copiilor. Insa, incercam pe cât putem sa nu ne observe nimeni lacrimile. Pentru aceasta dimineata, cred ca ne-am pregatit cu o saptamâna inainte. Le-am insuflat si copiilor nostri ideea ca, fie chiar si la tara, cine invata are mai multe sanse in viata. Stim cu totii ca cine are carte are parte, iar cine invata este mult mai respectat decât ceilalti si stie, la rândul lui, sa respecte!“, a spus Irina.


Buchetele de flori pentru profesoare, o traditie


Potrivit conducerii ISJ Dolj, in majoritatea scolilor din judet, situatia a fost similara. Curtile scolilor s-au dovedit a fi neincapatoare pentru multimea de elevi, cadre didactice si parinti. De la evenimentul festiv nu au lipsit in acest an nici reprezentantii bisericilor.


Ca in fiecare an, preotii au dat binecuvântarea pentru inceputul noului an de invatamânt. „In Dolj, deschiderea anului 2006-2007 nu a fost umbrita de proteste. Elevii au participat in numar mare la deschiderea festiva si mai mult decât atât au asteptat cu mare nerabdare sa-si primeasca manualele. Acest lucru a fost valabil pentru toate unitatile de invatamânt“, a spus inspector scolar general al ISJ Dolj, prof. Diana Busoi.


Momentul de festivitate a fost incununat si in acest an de sutele de buchete de flori. „Asa cum era si firesc, nu puteam sa pasim in prima zi de scoala fara o floare. Acesta este simbolul nostru de multumire fata de cei care vor indruma pasii copiilor nostri in educatie“, a precizat mama altui elev de la Scoala cu clasele I-VIII din localitatea Belot-Sopot, judetul Dolj.


Caz singular


Din cele peste 250 de unitati de invatamânt din Dolj, una s-a abatut de la regula. Potrivit inspectorului scolar general al ISJ Dolj, prof. Diana Busoi, Scoala cu clasele I-VIII din localitatea Ciupercenii Noi nu si-a deschis portile pentru a-i intâmpina pe elevi. „Ieri-dimineata, la scoala au fost prezenti doar directorul unitatii scolare si câtiva profesori. Festivitatea de deschidere nu a avut loc si a fost amânata pentru ziua de luni“, a spus Diana Busoi.


Binecuvântare


Elevii din Bucovat au deschis anul scolar intr-un mod aparte. Spre deosebire de colegii lor din mediul urban, scolarii insotiti de profesori si de cei din conducerea institutiei au oficiat deschiderea noului an in curtea bisericii din localitate. Preotul comunei, Gheorghe Gâlcescu, i-a binecuvântat pe cei 19 boboci si le-a urat succes.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS