7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalToamna nu mai e anotimpul joburilor

Toamna nu mai e anotimpul joburilor

Daca va intrebati care este cea mai potrivita perioada pentru cautarea unui loc de munca sezonier, ar trebui sa stiti ca se recomanda prima parte a anului, sau cel putin asta lasa sa se inteleaga piata muncii.


Daca e toamna, e sezon de angajari – sau cel putin asa ar fi logic, mai ales ca in aceasta perioada in majoritatea domeniilor de lucru se observa o intensificare a activitatilor. Acest fenomen se datoreaza, in primul rând, incheierii perioadei de concedii atât pentru angajatori, cât si pentru potentialii angajati. Alt motiv pentru revigorarea pietei muncii este si acela ca studentii se intorc la cursuri si, implicit, sunt in cautarea unei surse de venit. Pentru a veni in intâmpinarea pietei muncii, institutiile abilitate organizeaza in aceasta perioada târguri de slujbe. Craiova, la rândul ei, urmeaza trendul national in acest sens. „In a doua jumatate a lunii septembrie (pe 22 septembrie) vom organiza Bursa locurilor de munca“, a declarat Daniela Neagoe, directorul adjunct al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Dolj.


„In aceasta perioada cererea de locuri de munca este constanta“


Cum orice regula are si exceptii, chiar daca se va organiza o Bursa a locurilor de munca in curând, oltenii se comporta oarecum atipic pe piata joburilor. Specialistii din domeniu spun ca in aceasta toamna nu au sesizat o crestere a cererilor pentru un loc de munca. „Numarul candidatilor e constant in aceasta perioada. In prezent, in baza noastra de date avem peste 30.000 de oameni, cu si fara experienta“, a declarat Roxana Filip, coordonator resurse umane la Romconect International, firma de recrutare, selectie si plasament de personal.


Fenomenul este confirmat si de reprezentantii AJOFM Dolj. „In aceasta perioada cererea de locuri de munca este constanta. In general, ne confruntam cu o crestere in perioada de primavara – vara“, a spus Daniela Neagoe. Acest lucru se datoreaza faptului ca multe persoane doresc sa se incadreze in munca in activitati economice preponderent sezoniere (constructii, agricultura, servicii si turism – ospatari, barmani, vânzatori, menajere, baby-sitter). Unele companii se folosesc de caracterul sezonier al anumitor activitati pentru a-si testa potentialii angajati, inainte de a le oferi un loc de munca pe perioada nedeterminata.


Cele mai multe oferte apar in prima parte a anului


De fapt, in aceasta perioada, oferta de locuri de munca se lasa, la rândul ei, asteptata. „Ofertele de locuri de munca s-au incheiat. Cele mai multe oferte de locuri de munca apar in prima parte a anului, pâna la finele lunii martie. Apoi stagneaza. Si candidatii stiu acest lucru“, a adaugat Roxana Filip. Venind in intâmpinarea ofertei, in Craiova se poate vorbi de o mai mare afluenta de cereri de locuri de munca in prima perioada a anului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS