Din 2007, casa de la tara nu va mai corespunde cerintelor europene. Va trebui schimbata. Nu de traditii si obiceiuri, ci de praful care a acoperit-o, de neglijenta care a amortit-o.
Gaini misunând printre ulucile gardului, gâste trimise la pascut prin sant, la margine de drum european, gainat picurat din loc in loc pe toata intinderea prafuita a gospodariei, case – vechi sau mai noi – respirând aer mohorât, neingrijit, latrine din scânduri aruncate in spatele curtii, alaturi de cotetul porcilor asezat chiar in vecinatatea gradinii de legume – cam aceasta este imaginea satului românesc, in special cel din Oltenia. Ori ca sunt prea impovarati de griji, ori pentru ca pur si simplu nu le pasa, taranii români nu au invatat pâna acum ca o comuna civilizata inseamna sa fie dezvoltata si frumoasa deopotriva. Ca o rânduiala buna a lucrurilor din propria ograda trebuie sa mai si placa ochiului, nu neaparat al musafirului. Din fericire, câtiva au priceput – este drept ca nu chiar cei din patura de jos. Iar gospodariile pe care si le-au ridicat acestia – nici scumpe, nici imposibile – mai spala ceva din rusinea unui sat invechit. Ei pot fi un foarte bun model pentru ceilalti. Pentru ca, din 2007, vrând-nevrând, taranii români vor fi obligati sa invete sa traiasca civilizat!
Prima investitie, mai putin de 200 de mii
S-a realizat in patru ani, pe o ulita din Butoiesti. Intr-un loc nu foarte mare, sufocat de buruieni crescute aiurea, cu trei-patru meri aproape uscati, ingraditi de niste scânduri putrezite, a rasarit o gradina cum rar intâlnesti pe plaiuri românesti. Dragostea pentru frumos si confort, munca si bunul gust au fost armele cu care s-a luptat pentru transformarea unui loc obisnuit de la tara. Rezultatul: o gradina si o curte occidentale asa cum poti intâlni la tot pasul, imediat dupa ce ai trecut de hotarul tarii! O gospodarie de la sat, in care traditiile convietuiesc fericit cu civilizatia.
„Am pastrat tot ceea ce inseamna o gospodarie taraneasca, obiecte care sunt atât de frumoase si de dragi mie. Dar am incercat sa le dau o infatisare mai frumosa. Florile, pomii, plantele in general sunt cele care pot schimba complet aspectul unui loc. Iar daca stii sa le iubesti – asa cum le iubesc eu si cum ar trebui sa o faca orice om de la tara – in mod sigur gospodaria va fi alta!“, spune Daniela Sârbulescu, proprietara unui tarâm de vis.
A facut singura totul. Intâi a smuls buruienile si a reintinerit merii. Apoi a curatat pamântul si l-a semanat cu gazon. Aleea a pavat-o cu caramizi – achizitionate… gratis, de la cladiri demolate. Câteva pietre – gasite din belsug pe malul Motrului si varuite – au fost „aruncate “ neglijent, din loc in loc, in iarba. In partea din fata, „de la drum“, a sadit trandafiri si alte soiuri de flori placute ochiului si mirosului. Un pitic, o ciuperca de padure si o potaie alba de ipsos au fost prima investitie de valoare: mai putin de doua sute de mii de lei fiecare! Niste buturugi iertate de focul sobei si un car mostenit de la batrâni au fost asezate in iarba, la vedere, si umplute cu puzderie de flori.
Prima regula: sa-ti placa!
Desigur ca nu a lipsit bolta si nici fântâna – ascunsa cu totul de o salcie. Doua cosuri cu rachita aproape putreda, niste fiare ruginite si câteva ulcele de pamânt demult sparte si nefolosite si-au gasit aici un loc mult mai bun decât groapa de gunoi a satului: iarba si copacii, carora le-au dat un aspect rustic si atragator. In spate, pe lânga casa, s-au asezat rasadurile cu legume si zarzavaturi. Iar in capat, dupa un gard suficient de inalt cât sa ascunda „secretele“ gospodariei, si-au facut loc animalele, aceleasi din toate curtile de la tara: porci, vaci, gâste, rate, gaini. La fel de bezmetice, la fel de… needucate, dar lasate sa-si faca de cap intr-un loc amenajat numai pentru ele si nu sa dea iama in santuri, rasaduri cu ceapa ori regina noptii.
„Nu mi-a trebuit vreun arhitect sau o caruta de bani sa fac totul. Reteta e simpla: rabdare multa! In timp, cu munca si dragoste se poate face totul. Nu trebuie sa investesti: lucruri pe care le ai in casa si nu-ti mai folosesc pot impodobi o curte foarte frumos. Trebuie numai sa te gândesti putin la utilitatea tuturor, dar si la confortul tau! Daca vrei sa-ti placa unde traiesti, nu poate fi greu!“, crede Daniela Sârbulescu, privind satisfacuta rezultatele eforturilor depuse in patru ani. Are si de ce: curtea ei de la tara rivalizeaza cu orice gradina din revistele de specialitate. Pentru cei care o cunosc, explicatia ar fi doar una singura: desigur ca rivalizeaza, doamna este inginer agronom si sotia presedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, Constantin Sârbulescu. Dar aceasta nu este o scuza: orice amarât, fie el si cu dosar la ajutorul social, isi poate permite un lucru: sa aiba curtea si casa curate!
