Unul dintre cele mai iubite spectacole de opera din toate timpurile, opera „Traviata“ de Giuseppe Verdi, se joaca sâmbata, 29 aprilie, incepând cu ora 19.00, pe scena liricului craiovean, in regia artistica a Arabelei Tanase. Este o opera in trei acte, pe un libret de Francesco Maria Piave dupa „Dama cu camelii“ de Alexandre Dumas-fiul. O opera fascinanta care nu este la indemâna oricarui artist, oricarui regizor. Arabela Tanase a avut sansa rara de a invata partea teoretica de la marii maestri A. I. Arbore, Hero Lupescu si George Zaharescu, dar are si o excelenta capacitate de introspectie a diversitatii firii umane – a exceptiilor psihologice – dublata de har si intuitie.
„Traviata“ este ultima opera din celebra trilogie populara a lui Verdi, dupa „Rigoletto“ si „Trubadurul“. Originalitatea majora a acestei opere consta in transpunerea pe scena lirica, mai traditionala decât cea a teatrului vorbit, a unui subiect contemporan si a unei lucrari literare recente. Romanul lui Dumas-fiul a fost scris in 1848, iar piesa a fost extrasa din acesta pentru a fi prezentata scenic la Paris pe 6 februarie 1852. Deci, cu doar 13 luni inainte de prezentarea „Traviatei“. Pentru a proteja convenientele, subiectul a trebuit transpus in secolul al XVIII-lea (ceea ce nu a impiedicat caderea initiala a operei la premiera, esec datorat – se pare – in primul rând mediocritatii interpretarii). Opera intima, al carei succes a aparut abia pe 6 mai 1854 pe mica scena a teatrului San Benedetto, de la Venetia. Opera etern contemporana, „Traviata“ se sprijina aproape integral pe personajul ei principal, care trebuie sa fie jucat de o tragediana lirica si o cântareata exceptionala.
Rezumam fondul dramatic al operei, nu inainte de a ne intoarce in timp cu un secol si jumatate.
In luxosul sau apartament din Paris, Violetta Valery da o petrecere la care iau parte prietenii si admiratorii ei. Unul dintre acestia i-l prezinta pe tânarul Alfredo Germont, care toasteaza pentru dragoste si fericire. Subjugat de farmecul Violettei, Alfredo ii marturiseste dragostea care s-a aprins in sufletul lui si dorinta sincera de a fi alaturi de ea pentru totdeauna. Violetta isi simte sufletul tulburat de un simtamânt nou, straniu, in care ii este teama sa creada si incearca sa-l alunge. Vizita neasteptata a batrânului Germont, tatal lui Alfredo, schimba cursul unei vieti fericite. Acesta ii cere sa renunte la fiul sau. Violetta, indragostita pentru prima oara, refuza. Dar, in fata rugamintii parintesti, care ii arata ca din cauza acestei aliante tânara sora a lui Alfredo nu se va mai casatori, Violetta consimte sa-si jertfeasca propria fericire. Dragostea si ura se amesteca in sufletul lui Alfredo, necunoasterea adevarului facând loc dorintei sale de razbunare pe Violetta.
In salonul elegant al Florei Bervoix, invitatii se distreaza la mesele de joc sau privind evolutiile unui grup de dansatori. Apare Alfredo si… curând, Violetta, la bratul baronului Douphol. Câstigând la jocul de carti, Alfredo face câteva remarci sententioase in legatura cu lipsa de noroc in dragoste, menite sa-l jigneasca pe insotitorul Violettei. Ea il roaga sa nu provoace un duel si sa incerce s-o uite. Furios, Alfredo gaseste momentul de a o jigni si umili pe femeia care-i inselase dragostea: in fata tuturor oaspetilor, Alfredo arunca la picioarele Violettei banii pe care ii câstigase in acea seara la joc.
In dormitorul ei, Violetta isi simte sfârsitul aproape. Medicul o incurajeaza, incercând sa-i redea speranta in insanatosire, dar ii marturiseste credincioasei Annina ca Violetta mai are doar câteva ore de trait. Recitind scrisoarea de la batrânul Germont care o anunta ca Alfredo, stiind acum adevarul, era in drum spre ea, Violetta incearca sa-si adune toate puterile pentru a trai. Privindu-se in oglinda, Violetta isi da seama ca orice speranta este pierduta. Alfredo soseste si, imbratisati, tinerii isi fac visuri pentru viitor, hotarând sa paraseasca Parisul. Apoi, fericirea se stinge sub raza binefacatoare a visului spre care au nazuit toata viata.
