13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPastele a tinut zece zile

Pastele a tinut zece zile

Detinutii Penitenciarului de Maxima Siguranta (PMS) au sarbatorit Pastele mai bine de zece zile. Darurile, slujbele religioase, pachetele, spectacolele, dar in special vizitele au fost prilejuri de nemasurata bucurie pentru sute de persoane private de libertate.


Detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova au primit marti vizita si darurile de Paste ale doamnelor din comitetul director al Societatii Nationale Ortodoxe a Femeilor din România. In semn de recunostinta pentru grija pe care aceasta organizatie o poarta de mai multi ani persoanelor private de libertate din aceasta unitate, dar si in cinstea Sfintelor Sarbatori de Paste, detinutii au organizat o primire impresionanta: un concert de cântari religioase, interpretat de zece detinute, coordonate de preotul capelan Doru Marin.


700 de pachete de la ONG-uri


Aceasta a fost insa numai una dintre actiunile pe care PMS le-a organizat cu prilejul Sfintelor Sarbatori, ele incepând de fapt din 14 aprilie. Asa cum a declarat inspector Cristian Plesa, sef al Biroului de Reintegrare, timp de zece zile unitatea a primit numerosi vizitatori, dornici sa le aduca detinutilor fie un mesaj crestinesc, fie un dar. „S-au primit aproximativ 700 de pachete cu continut alimentar, aduse in special detinutilor necautati. Triumful Sperantei din Brasov, Serviciul Umanitar al Penitenciarelor, Misiunea Crestina pentru Inchisori si Prison Fellowship sunt ONG-uri care de mai multi ani, de sarbatori, aduc pachete in PMS Craiova. Dulciuri, plicuri timbrate pentru corespondenta, sapunuri si alte mici atentii au adus si anul acesta putina lumina in sufletele celor singuri, pe care familiile ori prietenii i-au uitat“, a spus Cristian Plesa.


Slujbe, rugaciuni si spectacole


De asemenea, slujbele religioase nu au lipsit in aceste zile. In fiecare seara, incepând de joi, câte 25 de detinuti au fost condusi in capela unitatii, pentru a fi prezenti la cea mai mare sarbatoare: Invierea. „S-au tinut slujbe, exact ca in orice biserica de afara“, a apreciat parintele Doru Marin. „Câteva detinute au format corul bisericesc, intonând cânturile religioase. In noaptea de Inviere s-a dat Lumina si s-au impartit Pasti in toate camerele unitatii, dar si la sectiile de la Facai si Isalnita ori in arestul Politiei Craiova. „Pe lânga meniul imbunatatit, ziua de Paste a culminat cu un spectacol artistic de muzica populara, usoara si teatru. Ca de fiecare data, si acest spectacol a fost inregistrat, urmând sa fie transmis in toate camerele unitatii“, a spus Cristian Plesa.


Vizitele familiilor – cele mai „sfinte“ daruri


Pentru toti detinutii Penitenciarului de Maxima Siguranta din Craiova, Pastele a adus insa alta bucurie: intâlniri cu mamele, cu fratii, cu copiii. „Numai in zilele de vineri si sâmbata s-au primit 471 de vizite si tot atâtea pachete din partea familiilor. Nu au lipsit coletele trimise prin posta care au atins, de asemenea, un numar de ordinul sutelor. Pentru majoritatea detinutilor, acestea au fost cele mai frumoase daruri de Paste“, a declarat Cristian Plesa. Intre aceste reuniuni de familie, câteva cazuri au atras in mod special atentia chiar si cadrelor unitatii, care nu si-au putut stapâni emotiile. „In urma unei intelegeri cu Directia pentru Asistenta Sociala si Protectie a Copilului, sâmbata au venit sa-si vada mamele detinute in PMS câtiva copii incredintati serviciului de asistenta maternala. Mi-a retinut atentia o fetita, care, intâmplator, la vizita pe care i-a facut-o mamei sale, s-a intâlnit, pentru prima data dupa sase ani, si cu fratii sai. A fost intr-adevar tulburator sa vezi o familie reunita in conditii nu tocmai fericite…“, a spus emotionat Cristian Plesa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS