La 12 ani, cu putin inainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Leontin Marin din Cioroiasi a plecat la Craiova sa invete meserie. Razboiul l-a facut sa se intoarca acasa, unde lipsurile l-au motivat si l-au facut sa razbeasca, transformându-l in mesterul satului.
„Am mers la niste cehoslovaci care fugisera din tara si se refugiasera la noi, ca sa invat tâmplarie. N-am stat decât trei ani, pentru ca in ’39 au inceput concentrarile si a trebuit sa ma intorc la mama, pentru ca tata a trebuit sa plece“, a spus Leontin Marin. Batrânul are acum 81 de ani si de-a lungul anilor si-a câstigat faima de mester al satului. Intors acasa, Leontin a trebuit sa se apuce de agricultura.
„Aveam numai sapte pogoane de pamânt, doi boi slabi si un car farâmat. Ce sa fac eu ca sa scap de necazuri, ca venea perceptia si gaseau ei ce sa-ti ia din casa?!“, isi aminteste batrânul. Atunci, mama s-a gândit sa se imprumute de bani ca sa cumpere un darac, dar ruda de la care doreau sa ia banii a spus ca-i imprumuta cu conditia sa tina daracul la el. „Nu mi-a convenit, asa ca am luat de la Mâniosu doua pogoane de pamânt la asfalt, ca sa punem cartofi. Am mai luat in parte doua pogoane la drumul Silistii, doua de la Statie, invatatorul, si inca doua de la invatatorul Nicu si am pus porumb“, a povestit Leontin Marin.
Doua obloane pe opt sute de lei
Dupa o vara de munca, au ajuns la depanusatul porumbului. „In jurul porumbului, invatatorul Statie, care stia ca am fost sa invat meserie, m-a intrebat daca pot sa-i fac doua obloane la sopron. Am zis „da“ cam cu teama, pentru ca nu mai facusem si nici nu aveam scule“, isi aminteste Leontin. Pâna la urma, flacaul a reusit sa-si cumpere niste scule si obloanele invatatorului au iesit asa cum si le-a dorit. „Am câstigat opt sute de lei. Tot in toamna aia a venit tata in concediu din Crimeea. Se facusera multi struguri si nu aveam unde-i pune. Tata a zis sa luam o butie. Cu cei opt sute de lei ai mei si cu banutii pe care ii mai avea mama intr-o legatura de cârpe am luat butia pe care o am si acum. Asa am reusit sa vând niste vin, am mai vândut si porumb, iar când a venit perceptorul nu a trebuit sa vând grâul pentru ca aveam bani in buzunar si am avut cu ce sa-i platesc“, a mai spus Leontin Marin.
Trebuia sa ia „banii ai multi“
Dupa atâtea lipsuri, viata lui Leontin incepuse sa intre pe un fagas normal. „Faceam meserie cu mâna, lucram cu materialul omului, da’ nu-mi convenea ca niciodata nu-mi ajungea materialul si pâna faceau rost de altul trecea timpul si nu luam bani. Am inceput sa fac câte o usa cu materialul meu, aduceam câte o blana pe bicicleta de la Bailesti, da’ tot nu era bine ca banii ai multi ii lua cel care facea scândura din lemn rotund. Asa ca am facut si eu o scula de spintecat busteni ca sa iau eu banii ai multi“, povestea batrânul. Având ustensilele necesare, Leontin a cerut sa faca el pardoseala scolii. „Am cerut bani in avans ca sa-mi iau un motor. Era vorba de sase mii, dar mi-au dat numai sapte sute de lei“, a mai spus Leontin. Pâna la urma, motorul a fost cumparat, iar axul masinii a fost mesterit din fierul care invârtea pietrele in moara. „A trebuit sa-l modelez la un strung de lemn care trebuia invârtit cu piciorul. O saptamâna am mesterit la el. Acum aveam sculele, da’ nu aveam material. Aveam eu un prieten la Craiova, Weiber, care mi-a facut rost de scândura. Numai pe manopera ei am luat 24 de mii de lei. Nu avea nimeni masina de tras scânduri, asa ca am reusit sa-mi fac un capital al meu“, si-a amintit Leontin Marin.
De la tâmplarie pentru case la obade de ciur
Treptat, atelierul mesterului a fost dotat si cu alte scule. „Mi-am facut un joagar cu care sa spintec bustenii. Numai ca nu mi-au mai dat voie sa lucrez cu el ca trebuia sa-l trec in sector socialist. Mi l-au sigilat, da’ mai aveam un vagon de lemn de taiat. Norocul meu a fost ca baiatul care a pus sigiliul m-a intrebat unde sa-l puna si asa l-am putut folosi. Am taiat lemnele si mi-a fost frica sa mai tai altele“, a mai spus Leontin. Din mâinile batrânului au iesit o multime de lucruri, de la cozi de secure si topoare, la butii si tocarii pentru case. „La un moment dat, prin ’77, a trebuit sa-mi scot cea mai ieftina autorizatie. De dulgher si tâmplar costa sapte mii, asa ca am luat-o pe cea de facut obade de ciur. Asta costa numai doua sute, plus taxa pentru utilaje ajungeam la sapte sute“, a spus batrânul. In momentul in care s-a apucat de facut obade pentru ciur, Leontin Marin era singurul din zona care facea asa ceva. „Geamgiii luau oboadele de la Piatra Neamt, le puneau site si apoi le vindeau“, si-a amintit Leontin.
Obadele au adus bunastare
Cu toate ca nu stia cum va proceda, Leontin a cumparat un metru cub de fag aburit de la Bailesti: „Cum taiam o fâsie, cum trebuia sa ascut pânza. Am facut 500 de bucati, dar dupa doua saptamâni persoana care le cumparase mi le-a adus inapoi ca se indreptau. Le-am oparit din nou si abia atunci mi-am scos banii“. Dupa un an, Leontin a cumparat material verde, s-a apucat de facut alte obade, dar nu stia cum sa le impacheteze ca sa nu se indrepte. „Pâna la urma am reusit. Lucram o luna si luam salariul pe un an. Prelucram 25, 26 de metri cubi in trei luni. M-am procopsit. Am tinut copiii in scoala – unul este preot la Penitenciarul din Craiova si unul a iesit la pensie de la catedra. Acum am 38 de pogoane de pamânt si nu mai lucrez in lemn ca sa-mi pot lucra pamântul, ca destul nu am avut“, a spus batrânul. Acum, dupa ce si-a cumparat un tractor pe care il conduce singur si caruia i-a facut cabina si plug, Leontin Marin s-a apucat de o freza de maruntit pamântul: „Când am vazut tractorul am fost zmeu. Am facut utilajele asa cum am crezut eu si vad ca sunt bune. Pot spune ca m-am imbogatit“.
