Italia este tara in care s-a nascut si s-a dezvoltat opera, incepând cu anul 1597, dupa care s-a raspândit rapid in toate tarile batrânului continent european. Interpretii cautau sa infrumuseteze cât mai mult opera, ajungând la o ornamentatie vocala atât de elaborata, incât aducea publicul in delir. In spatele delirului se ascundea marea drama a copiilor castrati.
Vocea de diva a castratului
Toti criticii muzicali ai lumii spun ca cei mai faimosi interpreti erau „castratii“. De ce? Barbatii erau castrati inca din copilarie pentru a-si pastra vocea de soprana. In combinatie cu puterea barbatului adult, vocea de soprana devenea extrem de stralucitoare si de flexibila, cucerind admiratia publicului, precum a reusit celebrul Farinelli. Astfel, barbatilor cu voci de soprane le-au fost distribuite rolurile cele mai importante in opera seria pâna in secolul XIX, când au fost inlocuiti cu tenori. Opera seria devenise un spectacol plin de artificii, precum subiectele tratate. Imaginatia bolnava a „sfintilor“ depasise frontierele formei in care opera italiana a cucerit Europa. De altfel, opera era interpretata integral in italiana. Compozitorul german Handel si chiar reformatori precum Gluk sau marele Mozart, au compus opera „italiana“. Unul dintre cei doi mari piloni ai Barocului muzical, Georg Friederich Handel, s-a nascut la 23 februarie 1685 in orasul Halle (Germania). Intre 1706-1710, Handel a calatorit in Italia, unde a scris câteva opere si peste 100 de cantate, printre care se numara si celebra „Dixit Dominus“. In 1709, la Venetia, opera sa „Agrippina“ a avut un succes senzational, publicul ovationând minute in sir „Viva il caro sassone!“ („Traiasca dragul nostru saxon!“). Sederea sa in Italia i-a influentat decisiv stilul, iar maiestria la care a ajuns i-a asigurat faima internationala si foarte multi bani. Francezii si-au dezvoltat o traditie intemeiata de Jean Baptiste Lully (1632-1687), originar din Italia (numele sau real fiind Giovanni Battista Lulli), care si-a dat seama ca opera trebuia sa fie adaptata pe placul curtii regale franceze. Cea mai importanta parte a creatiei sale o reprezinta operele si tragediile lirice.
Vaticanul tolera aceasta practica
Timp de secole, Biserica Catolica a incurajat aceasta practica barbara. In numele artei, baietii din corurile bisericesti se castrau in speranta ca isi vor conserva vocile subtiri de copii. In prezent, castrari se fac la om doar in caz de accidente, in situatia aparitiei unei boli sau in cazul operatiilor de schimbare de sex. Medicii specialisti spun ca, in trecut, cântaretii erau castrati pentru ca laringele era mic si flexibil ca la un copil, coardele vocale ramânând scurte. Astfel, cântaretii castrati erau singurii care reuseau sa urce vocea patru octave. Capacitatea pulmonara si dimensiunile cutiei toracice erau peste medie si din aceasta cauza aveau un volum si o forta vocala iesita din comun.
Cei mai importanti criticii muzicali ai lumii sustin ca multi dintre marii cântaretii de opera, care s-au castrat de mici, puteau sustine o nota muzicala fara pauza de respiratie timp de peste 2 minute. Biserica Catolica nu isi recunoaste pacatul si considera ca principalul scop al aparitiei castrarii, este cel artistic. Insa „moda“ a aparut prin secolul al XVI-lea, când o bula papala – emisa de Papa Paul al IV-lea (1555-1590) – interzicea femeilor sa cânte in biserici. Din aceasta cauza, barbatii cu voci inalte au devenit foarte cautati. Autorii cartii „Primii ani ai operei si operetei“ sunt de parere ca, de copii, cei cu voci bune erau castrati pentru a nu li se ingrosa vocea. Asa-numitii „i castrati“ erau capabili de performante vocale extraordinare, pe care nu le-ar fi putut atinge nici femeile, insa nu toti au ajuns vedete. Majoritatea baietilor proveneau din familii sarace, foarte multi dintre ei fiind operati in conditii insalubre, iar castrarea se facea pe viu. Riscul aparitiilor infectiilor era atât de mare, incât se poate spune ca doar cei norocosi scapau cu viata. Istoricii, in urma unor estimari, sustin ca in secolele XVII si XVIII, in Europa au fost castrati peste 5.000 de baieti. Oficial, Sfântul Scaun condamna aceasta practica, cei care se faceau vinovati de castrarea deliberata a unui copil fiind amenintati cu excomunicarea. In realitate, Vaticanul tolera aceasta practica barbara, angajându-i pe cei castrati sa cânte in lacasurile sfinte. Deabia in 1902, un act papal interzicea castratilor sa cânte in biserici. Medicii spun ca efectele secundare ale castrarii sunt destul de numeroase. Cei care sunt castrati la vârste fragede sufera mai târziu de gigantism, iar altii sufera de o forma mai rara de obezitate, si care nu a putut fi explicata pâna in momentul de fata. Ea se manifesta doar de la brâu in jos, facând ca barbatii sa arate diform, obezitatea fiind, neindoielnic, una atipica.
Record de neatins: 200 de note pe o singura expiratie
In secolul al XVI-lea, Papa Sixtus al V-lea a interzis complet aparitia femeilor pe o scena de teatru. Directorii de teatru si compozitorii au ramas astfel fara acele roluri care cereau, dupa moda vremii, voci inalte, dulci si clare. Pentru a pastra vocea curata si timbrul specific al copilului, asemanator cu cel al femeii, unii baietii erau castrati inainte de pubertate.
Astfel, Farinelli, pe numele sau adevarat Carlo Broschi (1705-1782), este considerat „cel mai faimos castrat al tuturor timpurilor“. Ca o curiozitate, merita mentionat ca, pe o singura expiratie, Farinelli reusea sa cânte peste 200 de note.
