RAT Craiova concediaza peste 200 de angajati

Autori


Regia Autonoma de Transport (RAT) Craiova va demara programul de disponibilizare a celor 212 salariati incepând din luna ianuarie 2006. Decizia a fost luata inca de la sfârsitul anului trecut, pentru a se diminua cheltuielile salariale. Dupa ce a fost aprobata de Consiliul de Administratie al regiei, a urmat includerea proiectului pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Craiova, iar apoi avizul dat de Prefectura Dolj.

In luna decembrie, directorul regiei, Virgil Boboc, a inaintat proiectul de hotarâre de guvern catre Ministerul Administratiei si Internelor, pentru a fi aprobat.

„Asteptam ca in aceasta luna sa primeasca avizul. Daca ar fi fost ceva probleme ne-ar fi contactat pâna acum. E vorba doar de indeplinirea cursului normal pentru aprobarea unei hotarâri de guvern. Chiar mâine (azi – n.r.) ii voi contacta pe cei de la minister, pentru a sti in ce stadiu se afla propunerea noastra. Dupa ce va intra in vigoare hotarârea de guvern vom putea sa facem disponibilizarile“, a precizat Virgil Boboc, directorul RAT Craiova.

Disponibilizatii vor fi recompensati

Cei 212 salariati vor beneficia pentru o anumita perioada, stabilita in functie de vechimea in munca, de un salariu lunar care reprezinta media remuneratiei pe ultimele trei luni de munca, pe baza Ordonantei nr. 69/2005. Initial, conducerea RAT Craiova dorise trimiterea angajatilor in somaj.


„Vor fi disponibilizate, in special, persoanele apropiate de vârsta pensionarii. Concedierile se vor face din toate ramurile de activitate ale regiei. Ne-am gândit sa ii ajutam totusi pe angajati si sa ii includem in Ordonanta nr. 69/2005. Pâna in acest an, de salariile lunare nu puteau beneficia cei din regiile subordonate primariilor“, a spus Alexandru Brânzan, lider de sindicat la RAT Craiova.

Potrivit viceprimarului Sorin Iordache, timp de un an, RAT Craiova nu mai are voie sa faca alte angajari pe cele 212 posturi. Acest lucru nu va fi insa realizat de regie care a dorit doar sa scape de o parte dintre angajati, in nici un caz sa isi inlocuiasca personalul.

„Regia nu a reusit sa isi realizeze bugetul din cauza cheltuielilor suplimentare, de aproximativ sase miliarde de lei, cu personalul. In plus, actuala conducere a plecat in luna martie cu un deficit de zece miliarde de lei. Pâna la sfârsitul anului 2005, s-a recuperat aceasta suma si s-a obtinut si un profit de 1,5 miliarde de lei“, a incheiat Iordache.



Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. Radu Notaru said:

    Activist PCR (ai fost secretar cu organizatoricul la municipiu prin 1986 adica erai al doilea om din Craiova pe ierarhia PCR) esti de tot nimicul. Tu nu vezi ca esti incapabil? Inainteaza-ti demisia ca esti un director prost (inainte de 1989, daca venea un director sa dea afara muncitori sau cu bilant pe pierdere il luai in suturi) pentru ca datorita tie intreprinderea e pe pierderi si dai afara muncitori. De ce sunt nevoiti sa fie dati afara muncitorii din cauza incompetentei tale? Nu ti-e rusine de cat rau poti face acum? Cum a fost posibil ca tu sa fi fost activist PCR? Ii lasi fara salariu ca sa ti-l cresti tu gusatule? Asa e ca ai intrat in PCR sa traiesti o tara mai bine si pe undeva nemeritat? Si pe urma te-ai dus la PSD ca sa te puna director. Si uite ca astia noi nu au gasit unul mai bun ca tine, din pacate, pentru ca nu am auzit de un concurs scos la ziar pentru functia de director RAT. Uite ca esti incapabil si reprezinti o frana in dezvoltarea RAT. Handicapatule, cum concurenta pote rezista si tu nu poti face RAT sa fie pe profit si sa mentii personalul, crescand totodata si firma? Da liderul de sindicat care traieste din cotizatiile datilor afara nu are nimic de zis? Nu ca el sta bine mersi si mai traieste luand cotizatii si nefacand nimic pentru muncitori. RUSINE,

  2. Radu Notaru said:

    Spuneau ca salariile sunt cu 6 miliarde mai mari decat isi permit, dar numai gusatul de director, ia 1 milard pe an. Mai vine si consiliul de administratie si mai ia 5 miliarde. Impreuna fac 6 miliarde pe an. Eu as concedia directorul RAT as fuziona toate intreprinderile aflate sub administrarea Primariei (RAT + Regia de Apa + Regia de termoficare + RAADPFL) as numi un director general si as face un singur consiliu de administratie pentru toate intreprinderile care ar deveni sectii in cadrul aceleasi intreprinderi. Oricum asa as face o economie importanta la bugetul Primariei daca as elimina lipitorile din consiliile de administratie care nu au nici o pregatire de specialitate si nici macar nu pot consilia conducerea pentru ca nu au capacitatea necesara. LA RAT IN CONSILIUL DE ADMINSTRATIE E UN TEHNICIAN VETERINAR MANDACHE ILIE CARE IA 1/4 DIN SALARIUL DIRECTORULUI DECI … DESI E PENSIONAR.

    Am elimina pe cei care ne sug sangele nostru al craiovenilor. Naparcile astea ne sug bani an de an cand se mai suplimenteaza RAT-ul financiar din bugetul Primariei Craiova. si asa cadem noi de fraieri si pacaliti. Intreprinderile din subordinea primariilor nu ar trebui sa aiba consilii de administratii ci doar conducator: director, dir adj, dir. ec si atat ca pe urma ii ia la intrebari comisia economica din primarie si viceprimarul care ii are in subordine. Dar si cumularea intreprinderilor e o solutie buna.

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 4 ianuarie 2006

Actualitate

» Prapad in Oltenia
» Stimulentul banesc invrajbeste judecatorii
» Sute de milioane de computere sunt in pericol
» Rujeola baga zâzanie intre medici

Local

» Un nou dosar pentru Iustin Covei
» Un taximetrist cu o singura mâna, implicat in accident rutier
» Bunica omorâta in bataie de nepotul sau
» CMZ face incorporari pentru angajari
» 52 de ani de la disparitia poetei Elena Farago
» „Literatura extrauterina“, ridicata la rang de concept
» George Enescu, un titan al muzicii universale
» Stefan Baciu, scriitorul care si-a ales exilul
» S-a dat liber la angajari in primarie
» Parlamentar PRM mort de inima
» Scurte stiri
» Enigma mortii unui inger
» Un maistru de 150 de miliarde
» Un bolnav psihic s-a externat singur de la un spital din Bucuresti
» Raspundem cititorilor

Dolj

» Comunitatile doljene vor banii Europei
» Prefectul Giugea a depus juramântul
» O copila de 12 ani se roaga la Dumnezeu sa o vindece

Gorj

» Sofer amendat cu 850 de milioane de lei intr-o saptamâna
» Dosarele „Mischie“, solutionate fara declaratiile acuzatului
» Subprefect cu doua case si doua firme
» Un fost senator vinde produse confiscate de Finante

Sport

» Mihai Dina, in pregatiri cu PSV
» Michael Baird intârzie o luna
» Atentie la Unirea Urziceni!
» Gigi Ciurea, cu un picior la Oltul Slatina
» Marketing de doi bani
» „Pandurii“, cinci jocuri in Cipru

Bani & Afaceri

» ELECTROPUTERE isi asteapta investitorii in doua saptamâni
» Adio, impozit pe venitul global!
» PETROM a scumpit din nou benzina
» ABS standard pentru Logan
» Proiecte SAPARD de 53 de milioane de euro
» Rusia si Ucraina au stins criza gazelor
» Disponibilizari la ITUC INDUSTRY
» Apartamentele de lux, inchiriate si in sistem hotelier

Magazin

» Mamici cu „vino-ncoa“
» Sa ne ingrijim ochii!
» Scurte stiri
» IA TE UITA!
» Bancul zilei
» Utile Craiova
» Intreruperi programate
» Fereşte-te de radar!
» AUDIENTE
» Picatura de cunoastere

Top