11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal Anul Nou - intârziat cu o secunda

Anul Nou – intârziat cu o secunda

Ultimul minut din 2005 va fi ceva mai lung decât in mod obisnuit – el va dura 61 de secunde. Astfel, trecerea in Noul An se va face o secunda mai târziu decât in anii anteriori. Evenimentul neobisnuit se datoreaza unei adaptari la schimbarile rotatiei terestre. Este prima data in ultimii sapte ani, când „este oprit“ timpul pentru a se mentine in pas cu natura.


Corectarea va avea loc prin adaugarea la miezul noptii a unei secunde la ora universala definita de Coordinated Universal Time, timp de referinta pentru toate fusele orare. Operatiunea a fost coordonata si anuntata de National Institute of Standards and Technology din Statele Unite. „Bucurati-va de un sfârsit de an mai lung cu o secunda“, au urat cercetatorii americani omenirii, in nota explicativa pe care au dat-o publicitatii. In momentul crucial, pe ceasurile atomice din intreaga lume se va citi un inedit 23:59:60 inainte sa se treaca la ora zero. Secunda in plus este adaugata pentru a mentine cronometrul in pas cu rotatia Pamântului, care poate accelera sau incetini din cauza multor factori, inclusiv mareele oceanice. „Orologiul terestru“ a fost reglat pentru prima data pe 30 iunie 1972, in timp ce din 1999 pâna acum, cele doua unitati standard pentru masurarea timpului au fost suficient de apropiate, incât sa nu necesite o secunda in plus, o perioada de timp imperceptibila pentru noi, insa extrem de importanta pentru multe dintre delicatele tehnologii moderne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS