Speriati ca Mos Craciun nu va veni nici anul acesta la ei, doi frati din Izvor au decis ca nu exista decât o posibilitate sa-l induplece pe batrân sa treaca pe la ei: sa vina la redactia GdS. Asa cum au vazut ei, ziarul l-a condus pe Mos la nenumarati copii la fel de necajiti. Poate de data asta sania plina de daruri se va opri si la poarta lor…
S-au oprit la usa redactiei rusinati. Strânsi unul lânga altul, cautau cu privirile rugatoare pe cineva care sa-i ia in seama. Singuri nu aveau curaj sa vorbeasca. Tot drumul de acasa, din Izvor, pâna la poarta redactiei si-au repetat mereu ce aveau de spus. Trei ore au mers pe jos, avusesera deci timp sa invete „rolul“: „Suntem saraci, nu avem nimic-nimic, mama a plecat de mult, tati e bolnav, noi suntem patru frati si ne-am gândit sa cerem ajutor pentru ca singuri nu mai putem!…“
Le-a pierit insa tot curajul când s-au trezit la destinatie. Intepeniti lânga usa, Claudia si Danut priveau amutiti obisnuitul du-te- vino al unei redactii. Nu mai stiau nimic, nici un cuvânt nu mai putea fi rostit printre buzele inclestate de frig si de emotii. Cu ochii inotând in lacrimi, copiii erau pur si simplu ravasiti de amestecul de sentimente care se napustisera spre ei: rusine, spaima, durere, neincredere, speranta, tristete. Si, ca la un semnal, au izbucnit in plâns, amândoi deodata.
Pe jos, in cautarea lui Mos Craciun
„Am venit pe jos… de la opt am plecat de-acasa. Am vazut in ziar ca mai sunt copii ca noi pe care ii ajutati…“. Framântându-si degetele inghetate bocna, Claudia nu-si ridica ochii din pamânt. Mai linistita ca la inceput, cu fratele mai mic asezat alaturi pe canapea, sub privirile redactorilor chemati in graba de suspinele sfâsietoare, fata reusi sa mai uite din emotii. Poticnindu-se când si când, Claudia incepu sa depene povestea drumului la Gazeta de Sud.
Sunt patru frati in familia Gâsca din Izvor, comuna Simnicu de Sus: ea, Nicoleta Claudia, singura fata intre baieti, si cea mai mare ca vârsta. Are 15 ani si este eleva in clasa a opta. Urmatorul in ordinea anilor este Daniel Ion – fratele de pe canapea – de 13 ani. Cei absenti – Alin Constantin, in clasa a V-a, si Gheorghita, in clasa a II-a.
„Ei au ramas sa se duca la scoala“, le motiva absenta sora mai mare. „Nu avea rost, sunt mici si poate ne pierdeam prin oras. Oricum, chiar si noi ne rataciram un pic pâna sa ajungem… Ne-am invoit de vineri de la doamna diriginta. Ea ne-a spus cam pe unde sa mergem. Si in oras mai intrebaram lumea“.
Saraci, dar furati de toti
Locuiesc intr-o casa prapadita din sat, cu tatal lor. Mama nu au. Femeia care le-a dat nastere a plecat de mult de acasa, lasându-i in voia sortii.
„Ne-a parasit când eram mici. Nu stim nimic de ea, n-a mai venit sa ne vada niciodata. Ne-au zis oamenii ca se tine cu alt barbat… Noi suntem doar cu tati. E bolnav rau de plamâni. De o vreme il inteapa si inima. Ar trebui sa ia tratament, dar nu avem bani pentru medicamente“, explica fata o parte din necazurile familiei.
Boala tatalui i-a determinat pe copii sa paraseasca acum câtiva ani caldura casutei saracacioase. Pentru ca nu mai aveau pe nimeni care sa se ingrijeasca de ei, toti cei patru frati au petrecut o vreme intr-un centru de plasament din Craiova.
„Eu eram intr-a treia când ne-au dus la camin. Am iesit intr-a patra. Ne-a luat tati, zicea ca nu poate sa traiasca fara noi“, prinse glas Danut, cercetând chipul Claudiei, sa fie sigur ca nu greseste.
„Da, era acum câtiva ani… Trebuia sa stam undeva. Atunci ne-a luat nasa noastra vaca… Fratele lu’ tati a vrut chiar sa ne ia toata casa, dar nu a putut! Când ne-am intors acasa, nu am mai gasit nimic. Ne-au furat toti, de parca aveau cu ce sa se procopseasca de la noi“, isi aduse aminte si Claudia.
„Gâscanii cu gripa aviara“
Saracia nu i-a ferit pe copii de invidia rudelor. Dar nici de rautatea colegilor de scoala.
„Ne poreclesc in fel si chip…“ Ochii fetei sclipira iar, gata sa verse lacrimi. „Ca mama ne-a lasat, ca ne imbracam urât, ca nu avem nimic. Ne zic acum «Gâscanii cu gripa aviara»!“
Alaturi, pe canapea, Danut incepu sa-si roada unghiile, enervat de proaspetele amintiri. Dadu sa spuna ceva la adresa amabililor colegi, dar Claudia il opri la timp.
„Noi nu ne suparam, stim ca e adevarat ce zic, dar de ce sunt rautaciosi? Ca nu deranjam pe nimeni… Nu e vina noastra ca suntem asa“.
Nici unul din cei patru frati nu are prieteni in sat. Condamnati sa-si traiasca anii copilariei in singuratatea impusa de prejudecatile celor cu dare de mâna, Claudia, Danut, Alin si Gheorghita isi petrec timpul cum pot: fata gateste si spala, in rând cu barbatul care le tine loc si de mama, si de tata. Cei mici se joaca in casa si in curte.
„Parca am fi copii ciumati…“
Douazeci de minute mai târziu, Claudia si Danut au plecat spre casa. Nu pe jos – cu ceva bani de buzunar pentru doua bilete de autobuz. Si cu doua plase pline – cam ce s-a putut cumpara intr-un timp record din cheta organizata rapid in redactia GdS. Dar si cu promisiunea ca, asa cum au citit in ziar, oamenii buni ii vor ajuta si pe ei. Poate chiar acum, de Sarbatori.
„Poate vine Mos Craciun si la noi“, a soptit, timid, Claudia, in pragul usii. „Niciodata nu a venit, nici el, nici Mos Nicolae. Parca nu am fi si noi ca altii, parca am fi copii ciumati…“
