11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Baut si nevinovat

Un sofer craiovean a fost prins de oamenii legii baut la volan, dupa ce a fost implicat intr-un accident produs din vina unui sofer treaz. Constantin Mercea, de 26 de ani, din Craiova, conducea in noaptea de joi spre vineri, in jurul orei 0.20, un automobil Dacia 1307. La intersectia strazilor Fratii Buzesti cu Mihail Kogalniceanu a fost lovit de un Cielo condus de Vasilica Stanache, de 43 de ani, din localitate. Politistii au stabilit ca vinovat de producerea tamponarii este Stanache, care nu i-a acordat prioritate de trecere lui Mercea. Oamenii legii i-au testat pe cei doi cu aparatul etilotest si au ramas surprinsi când au constatat ca in cazul lui Mercea, soferul nevinovat, etilotestul indica o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat. In cazul lui Stanache, acelasi aparat a indicat ca acesta nu „gustase“ nimic. Constantin Mercea a fost condus la Spitalul de Urgenta Craiova, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS