Adrian Pecinca, de 19 ani, din Cluj, a recurs la violenta si la amenintari cu moartea pentru a face rost de bani. Tinarul a deposedat doua femei de bijuterii si de bani, miercuri seara, in trenul rapid care circula pe ruta Bucuresti-Timisoara. Tilharia a avut loc cind trenul era in halta Strehaia din Mehedinti.
„A intrat in vagon peste noi si a scos un spray mare, a inceput sa ne ameninte cu moartea si a spus sa scoatem banii si aurul. Nu aveam decit 60.000 de lei, dar mie si colegei de compartiment ne-a luat cerceii din urechi“, a declarat una dintre cele doua pagubite.
„In numai doua ore, echipa operativa a Politiei Transporturi Mehedinti l-a depistat pe tinarul care tilharise femeile in tren. Aurul a fost gasit asupra lui si recuperat. Cercetarile continua pentru aflarea imprejurarilor care au stat la baza acestei tilharii“, a declarat subcomisar Romulus Serafim, din cadrul IJP Mehedinti.
Faptasul si-a recunoscut vinovatia si a declarat ca ii pare rau, dar lipsa banilor l-a impins sa faca acest lucru. „Nu aveam bani nici de piine. Imi pare rau ca a trebuit sa fac aceasta fapta. Nu am mai furat niciodata si imi cer scuze celor doua doamne. Daca as fi avut un loc de munca nu s-ar fi intimplat acest lucru“, a declarat Adrian Pecinca.
Tinarul este in prezent anchetat de politisti si de procurori, iar daca va fi gasit vinovat risca 12 ani de inchisoare.