11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBoerica ramine in arest

Boerica ramine in arest

Genica Boerica ramine in arest. Aceasta a fost concluzia magistratilor Sectiilor I si a II-a din cadrul Curtii de Apel Bucuresti, care au judecat ieri cererea inculpatului de a i se inlocui masura de arest preventiv cu aceea de a nu parasi tara, respectiv recursul formulat de Parchetul instantei supreme fata de decizia Tribunalului Bucuresti de a fi judecat in libertate. Informatiile au fost furnizate de purtatorul de cuvint al Curtii de Apel Bucuresti (CAB), Pavel Filip, care a precizat ca judecatorii Sectiei I au considerat „inadmisibila“ solicitarea avocatilor lui Boerica, in timp ce magistratii Sectiei a II-a au admis solicitarea procurorilor Parchetului General, dispunind mentinerea lui in stare de arest. La sfirsitul saptaminii trecute, procurorii au atacat cu recurs decizia magistratilor Tribunalului Bucuresti de a-l elibera de indata pe Boerica, inlocuind masura arestarii preventive cu aceea de a fi obligat sa nu paraseasca tara. Totodata, avocatii lui Boerica au depus, la Sectia I a CAB, o cerere care sustinea decizia magistratilor Tribunalului Bucuresti. Afaceristul craiovean a fost deferit justitiei alaturi de alti 11 inculpati in dosarul privind obtinerea ilegala de restituire de TVA in valoare de peste 135 de miliarde de lei. Genica Boerica, Florentin Sargarodschi, Elena Popa, Vasile Stanescu, egiptenii Nassar Mohamed, El Kholyh Nashat, El Tembedawy Khaed si El Araby Abdou, iordanienii Ayyoub Bassem si Al Switi Nail, iranianul Honar Sood Mostafa si irakianul Abdulhameed Shaban sint acuzati de spalare de bani si fals. Potrivit rechizitoriului, in perioada iunie 2001 – iunie 2003, in diverse forme de participatie penala si prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpatii ar fi solicitat si obtinut de la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj suma de 136.980.282.181 de lei, echivalentul a 4.535.984,41 de euro la data efectuarii platilor. Potrivit procurorilor, reteaua ar fi produs un prejudiciu in valoare de 290.551.482.385 de lei vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS