18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal600.000 de dolari proveniti din adoptii ilegale in SUA - „albiti“ la Bucuresti

600.000 de dolari proveniti din adoptii ilegale in SUA – „albiti“ la Bucuresti

O retea de adoptii ilegale cu ramificatii in Statele Unite ale Americii a fost desfiintata de ofiterii de la Crima Organizata, in colaborare cu cei ai institutiilor similare americane si analisti financiari, dupa ce acestia din urma au probat spalarea a aproximativ 600.000 de dolari.

Capii retelei, presedintele unei fundatii de protectie a drepturilor copilului din Bucuresti, si sotia acestuia, administrator unic al unei societati cu obiect de activitate comercializarea aparatelor electronice si electrocasnice, facilitau, prin intermediul a trei cetateni americani, adoptia ilegala a sute de copii romani. Banii obtinuti astfel erau spalati prin operatiuni financiare cu titlu de „imprumut“ si retrasi periodic cu titlu de „restituire a imprumutului“.

Transferuri repetate

Activitatea analistilor financiari a demarat dupa ce o banca bucuresteana a intocmit un raport de tranzactii suspecte de spalare de bani. In informare, banca preciza ca, la un anumit interval de timp, o persoana fizica retrage in numerar sume mai mari de 10.000 de dolari, iar suma totala era, la data depunerii informarii, 585.000 de dolari.

Din tranzactiile inregistrate in contul persoanei respective, analistii au observat ca banii proveneau din SUA de la trei persoane fizice (560.000 de dolari) si o persoana juridica (25.000 de dolari) specializata in adoptii.

In urma verificarilor facute la Registrul Asociatiilor si Fundatiilor din Romania, analistii financiari au descoperit ca romanul este presedintele unei fundatii pentru protectia drepturilor copilului din Bucuresti. Extinzind cercetarile asupra conturilor fundatiei, s-a descoperit ca ele erau deschise la aceeasi banca unde avea cont si presedintele. Mai mult, in contul fundatiei erau transferate, periodic, importante sume de bani de la persoanele fizice (40.000 de dolari) si cea juridica (54.000 de dolari) din SUA.

Din compararea sumelor care creditau contul fundatiei (94.000 de dolari) cu cele din contul persoanei fizice (585.000 de dolari), corelate cu identitatea si activitatea persoanei juridice din SUA, reiesea ca banii provin in mod ilegal din intermedierea de adoptii.

Pentru a verifica in ce masura ipoteza lor este viabila, analistii au solicitat Comitetului Roman pentru Adoptii lista cetatenilor straini care au adoptat copii romani in perioada 2002 – 2003. Comparind numele celor care se aflau pe listele Comitetului cu cele care depuneau periodic bani in conturile fundatiei si al presedintelui acesteia, analistii au descoperit ca ele coincid si sint ale celor trei cetateni americani.

Sub masca imprumuturilor

Ulterior, continuind verificarile in baza lor de date, analistii financiari au aflat ca presedintele fundatiei este imputernicit de catre o societate comerciala din Bucuresti sa ridice bani de la banca. Societatea era inregistrata la Registrul Comertului avind drept obiect de activitate comercializarea produselor electronice si electrocasnice, dar nu functiona, iar asociatul unic al acestei societati este sotia presedintelui fundatiei de protectie a drepturilor copilului.

Luind la puricat conturile societatii comerciale, anchetatorii au aflat ca, la interval de doua-trei zile, se depuneau in numerar cu titlul „acordare/creditare firma“, importante sume in lei, bani care erau retrasi apoi, periodic, cu titlul „restituire credit“. Sumele care treceau prin cele doua conturi totalizau 14 miliarde de lei si rezultau din schimbul valutar al celor 585.000 de dolari.

Punind cap la cap toate aceste informatii, analistii financiari au concluzionat ca, folosindu-se de autoritatea sa in calitate de presedinte al fundatiei, barbatul incerca sa dea „afacerii“ o aparenta de legalitate prin introducerea sumelor (obtinute din afacerile ilegale de intermediere a copiilor romani in SUA) in contul societatii administrate de sotia lui.

Dosarele intocmite de anchetatori pe numele presedintelui fundatiei si al sotiei lui au fost inaintate spre solutionare Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetului National Anticoruptie, sub acuzatiile de coruptie si spalare de bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS