17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAl-Qaida revendica atentatele singeroase din Spania

Al-Qaida revendica atentatele singeroase din Spania

Ministrul spaniol de interne, Angel Acebes, a anuntat simbata, la Madrid, arestarea a trei marocani si doi indieni, suspectati pentru implicarea in atentatele din capitala spaniola, soldate cu 200 de morti, informeaza BBC Online.

Ministrul Acebes spune ca politia spaniola este in posesia unei casete video descoperite in apropierea unei moschei din Madrid, ce contine un mesaj in araba, prin care se confirma faptul ca atacurile de pe 11 martie, din Madrid, au fost organizate de reteaua Al-Qaida, condusa de Osama bin Laden.

Angel Acebes a precizat ca un barbat care s-a prezentat drept purtatorul de cuvint al organizatiei teroriste Al-Qaida in Europa a revendicat atacurile din capitala spaniola, insa ministrul spaniol a adaugat ca autenticitatea casetei video nu a fost inca verificata de autoritatile de la Madrid.

Ministrul Acebes a declarat, in cursul unei conferinte de presa, ca pe caseta apare un barbat care vorbeste in araba, cu accent marocan, fiind imbracat in haine arabe. Acesta pretinde ca atacurile din capitala Madrid sint o razbunare pentru „colaborarea Spaniei cu criminalul Bush si aliatii sai“.

Statisticile au aratat ca aproape 90 la suta dintre spanioli s-au opus sprijinirii de catre premierul Jose Maria Aznar a Statelor Unite, in razboiul din Irak. Oficialii spanioli au declarat ca barbatul spune ca se numeste Abu Dujan al-Afgani, insa autoritatile de la Madrid afirma ca acest nume nu este cunoscut de serviciile de informatii din tara.

Acebes a precizat ca politia a intrat in posesia acestei casete video in urma unui telefon anonim primit de un post de televiziune din Madrid, prin care s-au oferit informatii despre existenta unei inregistrari si detalii despre locul unde poate fi gasita aceasta. Barbatul care apare pe caseta a declarat ca atentatele din Madrid sint un raspuns la crimele comise in lumea intreaga, dar mai ales in Irak si Afganistan, adaugind ca acestea nu vor fi si ultimele.

„Voi doriti viata, iar noi dorim moartea“, precizeaza persoana din inregistrarea video, care sustine ca este purtatorul de cuvint al gruparii Al-Qaida in Europa. Ministrul spaniol de interne a precizat in timpul unei conferinte de presa ce a avut loc simbata dimineata, la Madrid, ca toti cei cinci suspecti au probabil legaturi cu grupari extremiste marocane, insa este totusi prea devreme pentru a se confirma acest fapt. Acebes spune ca suspectii au fost arestati in urma descoperirii de catre politie a unui telefon mobil, intr-unul dintre sacii in care fusese amplasata o bomba ramasa neexplodata.

Acebes a asigurat populatia ca va face publice toate detaliile anchetei cu privire la atentatele de la 11 martie, din Madrid.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS