7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMasuri severe de securitate la barajul Hidrocentralei Portile de Fier

Masuri severe de securitate la barajul Hidrocentralei Portile de Fier

• Nici o persoana nu are voie sa stationeze pe podul barajului Portile de Fier • Patrule mobile de jandarmi asigura securitatea zonei • In cazul bombardarii barajului, Dunarea inunda intr-o jumatate de ora satele de pe mal

Conducerile societatilor considerate strategice, din judetul Mehedinti, au pus in aplicare un plan suplimentar de masuri de siguranta, ca urmare a ultimatumului dat Irakului de presedintele SUA, George W. Bush.

Potrivit directorului tehnic al Hidrocentralei Portile de Fier, Teodor Pavelescu, nici o persoana straina nu are acces in zona barajului si nici nu mai poate stationa pe podul de tranzit spre Serbia si Muntenegru.

„Am discutat cu Comandamentul Judetean de Jandarmi si ei au instalat deja o patrula mobila care nu permite nici unei persoane sa stationeze pe pod. Cine nu se supune acestei restrictii va fi sanctionat“, a spus Pavelescu.

Comandamentul Judetean de Jandarmi Mehedinti, Politia de Frontiera si Corpul Gardienilor Publici si-au stabilit posturile de supraveghere si au adoptat masuri menite sa dejoace un atac de tip terorist. Politia de Frontiera Mehedinti face apel la populatie ca, in situatia in care observa in zona de frontiera sau a hidrocentralei cetateni romani sau straini care nu-si justifica prezenta, sa sune la numarul de telefon 959, pentru luarea urgenta a masurilor legale care se impun.

„Sintem un obiectiv foarte important si putem fi vizati“

Potrivit specialistilor care au lucrat la proiectul de construire a Hidrocentralei Portile de Fier I, a fost luat in calcul si un posibil bombardament asupra acestui obiectiv strategic, care asigura aproximativ 12% din energia electrica a tarii.

„Nu credem ca se pune problema unei astfel de ipoteze, dar, daca s-ar produce un astfel de eveniment, apele fluviului ar inunda intr-o jumatate de ora satele de pe ambele maluri. Noi avem un sistem de alarmare al carui centru de comanda se afla chiar in turnul de control si care avertizeaza imediat populatia din localitatile de pe malul Dunarii, pentru luarea tuturor masurilor de siguranta. Am instruit personalul propriu in privinta masurilor de securitate. In aceasta perioada, accesul in intreprindere al personalului extern se face numai pe baza de bilete aprobate de conducerea unitatii. Orice persoana straina va fi dusa la postul de control si verificata. Sintem constienti ca sintem un obiectiv foarte important si ca putem fi vizati“, a spus Teodor Pavelescu.

SECOM Drobeta

Turnu Severin a verificat rezervele de apa potabila

La societatea de apa-canal SECOM SA Drobeta Turnu Severin, au fost dispuse masuri suplimentare de paza la principalele puturi situate pe raza municipiului. La rezervoarele de apa si la statiile de epurare si tratare, a fost sporit numarul angajatilor insarcinati sa asigure paza obiectivelor.

„Se preleveaza probe de apa, care sint trimise zilnic la laborator. In cazul unei contaminari a apei potabile cu o substanta chimica periculoasa, populatia va fi informata in timp real“, a spus Iulian Berciu, directorul societatii.

Compania Nationala „Apele Romane“ Mehedinti a luat masuri de siguranta la toate formatiunile din judet. „In prezent, nu sint probleme, dar am dispus intarirea pazei acolo unde avem sedii de formatii, respectiv la Cujmir, Vinju-Mare, Strehaia, Baia de Arama, Drobeta Turnu Severin si Orsova. S-a luat legatura cu sefii de formatii sa asigure paza permanenta si in zilele nelucratoare“, a spus ing. Ion Sandu, directorul companiei.

Masuri suplimentare de securitate au mai fost luate si la societatea ELECTRICA Mehedinti, dar si in cazul intreprinderilor MEVA, SEVERNAV, CILDRO si CELROM. Reprezentantii acestor societati au precizat ca exista personal specializat, care se ocupa de mentinerea securitatii in punctele-cheie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS