Garajele-magazin din cartierul craiovean Lapus-Arges, in care de-abia au loc vinzatoarea si tejgheaua, au intrat din nou in atentia inspectorilor Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj, dupa ce acestia au primit mai multe reclamatii privind marfa comercializata in aceste „magazine“. Avind in vedere ca nu este prima data cind s-au primit sesizari de la cei care au cumparat de aici, nu este de mirare ca, printre contravenienti, se numara „clienti“ mai vechi ai inspectorilor OJPC, care au primit amenzi si cu ocazia controalelor trecute efectuate in zona. SC TILIMAR COM SRL va primi o amenda substantiala din acelasi motiv pentru care a fost sanctionata si in luna noiembrie: vinul din galantare nu avea nici o eticheta de identificare si nici documente de provenienta. Poate ca amenzile repetate il vor „vindeca“ de indiferenta pe patronul care aprovizioneaza magazinul cu marfa de calitate indoielnica, desi a fost avertizat de nenumarate ori.
Si patron, si vinzator, dar nu si autorizat
La SC ERIN SRL, patronul, care era in acelasi timp si vinzator, nu a putut sa prezinte autorizatiile de functionare ale magazinului. Motivul? – aceeasi „placa“ ascultata de inspectori atunci cind cer o justificare a lipsei autorizatiilor: „Am deschis de numai doua saptamini. Am depus actele la Camera de Comert, sa scot autorizatia, dar deocamdata nu o am“. Patronul-vinzator nu avea de altfel nici carnet de sanatate si nici explicatii pentru ouale stantate ilizibil, comercializate in magazin. Prin urmare, nu va avea nici scuze pentru a nu plati amenda.
Inspectorii OJPC Dolj, Camelia Rosoga si Stelian Genoiu, nu au reusit nici de aceasta data sa controleze toate garajele-magazin, din acelasi motiv ca intotdeauna: solidaritatea comerciantilor care se stiu cu „musca pe caciula“ si se avertizeaza unul pe altul indata ce reprezentantii OJPC isi fac aparitia. Lacatele au ferecat usile magazinelor imediat ce s-a dat „alarma“. Lucru care nu i-a descurajat pe inspectori, ci, dimpotriva, i-a hotarit sa dea amenzi usturatoare data viitoare.