Ma cheama Gherti. Am 17 ani si sint boschetar. Si am primit amenda ca am spart geamul din gara. M-au batut si ca sa-i opresc, m-am taiat cu un ciob. Vreau sa muncesc. Si nu mai vreau sa trag aurolac. Asa ca m-am apucat sa beau. Am o iubita. Si pe ea o bate politia. Parintii nu ma mai primesc acasa. Mi-e rusine…
Vine duba albastra, ca-n fiecare seara
„Venii de la spital, ca-mi puse cinci copci… M-am taiat rau… da’ sint obisnuit, nu e prima data. Da’ altfel nu se opreau din bataie. Numai asa ne lasa in pace… cind ne taiem si vad singe… Altfel ne-ar omori politia…“
Gherti asaza mai bine casetofonul pe genunchiul drept, ca sa-si traga mineca flanelului. De sub haina jegoasa se vazura taieturile proaspete, cu singe abia inchegat pe linga cusaturi. Crestaturile traversau bratul de-a latul, adinc. Pe linga ele, urmele altora, mai vechi, formau bratari albe pina la incheietura miinii.
„Pe astea le am mai demult. Eu singur mi le-am facut… Ca aseara, cu ciobul, cind au tabarit pe noi… Eram strinsi toti la mesagerie, unde stam noi, la gara…. A venit duba albastra – vine in fiecare seara, de-aia nici nu mai fugim – si ne-au luat la omor cu pulanele. Doi dintre ei au zis ca sa ne lase in pace ca nu facem nimic, ca era ziua la unu’ din noi si bem si noi ceva si pe urma plecam la vagon sa ne culcam. Da’ ailalti sase n-au vrut si au inceput sa dea. Ca l-au batut pina si pe Alin nevazatoru’ de l-au lasat jos. Da in toti, pe mine aproape m-au omorit. Am cazut si nu mai puteam sa respir, asa de tare dadea… Ailalti – nu toti, eram vreo douascinci – au mai fugit… Si atunci am luat sticla si am spart geamul si cu ciobul m-am taiat de m-am umplut de singe… Asa s-au oprit. De-aia am facut-o si eu, ca stiam ca se opresc…“
Gherti apasa butonul casetofonului. Maneaua il mai domoli.
„Eu l-am cumparat, cu Alin nevazatoru’. Ne-am dus in centru la cersit amindoi, am strins bani si l-am luat jumate-jumate. N-a fost mult, doua sute, de la un baiat de-l cunosc… Am doua casete, mi le-a dat din bar baiatul ala care lucreaza la arab… Si il am si pe Guta, volumul trei.“
Din dragoste pentru Andreea, ar bate politisti
„Asa fac intotdeauna. Politia vine si ne trimite la mesagerie, jandarmii vin si ne iau la goana. Si astia si aia ne bat, cu rindul. Si ne trimit si amenzi acasa, de n-avem sa le platim. Mie acum mi-au dat trei milioane, ca am sunat acasa si asa am aflat. Si am plins si eu, si mama, si tata si mi-au zis ca am amenda… Si nici n-am semnat pentru ea, au semnat ei, politaii… Auzi, doamna, nu puteti sa faceti sa-mi taie amenda? De unde sa dau, ca tata e de-al doilea, mama e pensionara pe caz de boala, nu mai vede bine. Tata e singuru’ care lucreaza. Si am spart doar un geam, uite, asa, nu era mare, si am vrut sa-l platesc, ca aveam 50 de mii. Si ei imi pun amenda de trei milioane, ce, am spart douazeci?“
„Lu’ prietenu’ meu, Boana – ii zicem asa ca a fost in Spania cu taica-sau. Mie-mi zic Gherti de la un ungur, care m-am luat dupa el si a inceput sa strige asa la mine. Cica e o prostie pe ungureste – lu’ Boana i-au dat amenda de treispe milioane odata. Stiti ce-a facut? S-a urcat pe blocu’ de la gara si a zis ca o sa se arunce daca nu-i taie amenda. Si i-a taiat-o. Pai noi de unde sa platim banii astia, sa dam in cap la oameni sa le luam banii? Ca nu ne angajeaza nimeni, ca n-au incredere. Eu as face orice, vind ziare, spal geamuri… Am buletin si vreau si eu sa stau undeva, cu chirie, cu Andreea, prietena mea…“.
Gherti intoarse caseta. Apoi isi aprinse un chistoc si trase cu sete din el.
„Ce bine ar fi sa am eu camera asta… Pai as sta aci, as asculta muzica, dimineata m-as duce la lucru. Andreea ar face mincare. Daca nu ne dau si noua casa, cum am vazut la stiri, la Constanta… Cind am fost acolo – ca vara ma duc la mare – stau la niste pocaiti. Mai vin si alti boschetari acolo si ne dau pat si mincare, e bine… Si pe Andreea a batut-o o data politia, de-am crezut ca sar pe ei. Eu sint prieten cu ea de trei ani si o iubesc. Ea tot pe strada sta, da’ are si casa la Popoveni si se mai duce si acolo. A venit maica-sa o data sa o ia si a vrut sa ne ia pe amindoi, da’ eu am fugit… Ca mi-e rusine…“.
Alcoolul e mai sanatos
Isi trase mineca peste rani. I se facuse frig. „Da’ ia zi, doamna, ma ajutati si pe mine cu amenda aia?… De acasa, din Turnu Severin, am plecat la unspe ani, ca ma bateau mama si tata. Mai am doi frati, mai mari – eu am saptespe – si sint si ei pe strada. Nu stiu unde, Arad, Timisoara, Bucuresti. Si mai am o sora. N-am mai fost acasa de nu mai stiu cind. Mai dau telefon, cind am cartela. O data m-a dus politia acolo, da’ nu m-au primit parintii… I-auzi, asta e melodia lu’ Andreea…“.
„Zilele imi trec cu greu/Cind stiu ca tu nu mai esti la pieptul meu/ Vin la tine chiar acum / Intoarce-te la mine…“. Gherti fredona cintecul, batind ritmul cu pantoful rupt.
„Aseara am baut rau… Ca aurolac nu mai trag de trei saptamini. Mi-a zis Adrian ca asa s-a lasat el, a inceput sa bea. Si de atunci numai asta fac… Inainte ma luam de aia mici, le luam pungile si sticlele de drog. Da’ acum nu mai vreau. Asa ca beau…Si dupa ce m-au batut aseara am baut. Ma durea rau peste tot… Pai lu’ Broschi nu stiti, doamna, ce i-au facut? Ca asta i-a zis lu’ nevasta-sa: «du-te, fa, si fa-mi de mincare!» Si politaiul a zis: «ce, ba, o trimiti la produs?» Si Broschi a zis ca ce, n-are voie sa o puna sa-i faca de mincare. Si atunci politaiul a vrut sa dea in el si Broschi s-a ferit si a cazut in geam si si-a taiat venele. Acum e la Spitalul 1, la etajul cinci, doamna, puteti sa mergeti sa vedeti ca asa e…“
Melodia Andreei se terminase. Gherti o mai puse o data si mai aprinse o tigara.
Si cu amenda cum fac?“
„Avem viata grea, doamna, noi, boschetarii. Ar mai fi cumva daca politaii astia n-ar fi asa rai… Ca ne omoara cu pulanele si cu amenzile. Si unde ne-am duce tot asa e. Nu putem sa stam in nici o gara. Ne trimit de-acolo acasa, iar acasa n-avem cum sa stam ca ne omoara altii. Ce credeti, doamna, ca noua ne place? Ca poate e bine un an-doi, ca facem ce vrem si luam aurolac si bem. De mincare vedem noi, ne mai dau prietenii, taximetristii. Cum ne-au dat acuma, de Craciun si de Revelion, ca ei ne-a adus mincare la toti… Da uite ca acuma eu as sta cu Andreea. Nu ne trebuie nu stiu ce palat. Si sa lucram si sa nu ne mai bata nimeni… Ca nu mai putem cu viata asta…“.
Caseta se terminase. Gherti opri casetofonul. Se ridica. Trebuia sa plece, ca a vorbit cu Alin nevazatoru’ sa se-ntilneasca sa faca o tura prin centru. Dup-aia se duc la vagon sa doarma, ca i-a terminat bataia de-aseara.
„Doamna, si cu amenda ?…Ca eu nu stiu ce sa fac…“
