19.4 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024

Stiri diverse

La un pas de a sari in aer

Un imobil de pe strada Bolintineanu, nr. 35, din Drobeta Turnu Severin, a fost la un pas de a sari in aer vineri, in jurul orei 15.00, dupa ce o butelie a luat foc. Proprietarul imobilului, Romica Radu, a incercat recipientul plin, la un arzator, dar, din cauza scaparilor de gaze, acesta a luat foc. Speriat, barbatul a apucat sa iasa din bucatarie si sa sune la pompieri. Acestia au intervenit in citeva minute la locul incidentului si au reusit sa stinga focul, inainte ca butelia sa sara in aer. In momentul in care Romica Radu verifica recipientul plin cu gaz, o alta butelie se afla in stare de functionare, fiind legata la un alt arzator. „A ars usa de la intrare, iar geamurile au fost sparte, din cauza caldurii care s-a creat in interior. Noi am fost anuntati la ora 15.01 si am intervenit rapid. Pagubele sint minime si a fost evitat un dezastru“, a spus lt. Liviu Boruga, purtatorul de cuvint al Grupului de pompieri „Drobeta“. In momentul producerii accidentului, in imobil se mai aflau sotia si fiica proprietarului.

(F.L.)

45 de gospodarii au ramas pe intuneric

Satele Budanesti, Basesti si Firizu, din judetul Mehedinti au ramas izolate, dupa ce podul care facea legatura cu drumul de acces spre comuna Ilovat a fost afectat de inundatii. Cele trei localitati cuprind aproximativ 180 de gospodarii si sint situate in nordul judetului. In satul Firizu, 45 de gospodarii au ramas si fara curent electric, dupa ce statia de transformare din zona a cedat. Reprezentantii Primariei Bala au solicitat interventia Societatii de Drumuri si Poduri Mehedinti, dupa ce apele riului Iupca au afectat o portiune din capatul podului aflat la intrarea in aceasta localitate. Circulatia pe pod s-a realizat ieri pe o singura banda, cealalta fiind blocata, din masuri de siguranta. In satul Cerneti, localnicii au inceput de ieri dupa-amiaza sa se ajute intre ei sa scoata apa din case si au acuzat autoritatile locale de neimplicare in rezolvarea situatiei. Podul care face legatura intre Cerneti si drumul spre Drobeta Turnu Severin a fost acoperit de ape si a devenit impracticabil.

(F.L.)

Vicele Ligii pentru Drepturile Arestatilor – prins cu cecuri false

Sevastian Zlotea, vicepresedintele Ligii pentru apararea drepturilor cetatenilor arestati si condamnati din Romania – filiala Timis a incercat sa cumpere de la SC AVICOLA SA Tirgu Jiu cantitatea de 8.940 de kilograme de carne de pui. Pentru a plati, barbatul a emis o fila cec fara a avea nici un ban in cont. In prezent, Sevastian Zlotea este judecat pentru comiterea infractiunii de inselaciune.

(E.M.)

Angajati CFR cercetati pentru un prejudiciu de 12,3 miliarde de lei

Doi angajati ai Regionalei CFR Craiova sint cercetati de Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj, pentru producerea unui prejudiciu de 12,3 miliarde de lei. Ion Eftenie, mecanic de locomotiva, si Ionel Pucica, sef de manevra la Statia CF Dragotesti, au fost gasiti vinovati de producerea unui accident feroviar, prin deraierea unei locomotive cu 13 vagoane. Incidentul s-a produs pe 9 septembrie, in statia Dragotesti. Accidentul de cale ferata a fost cercetat de catre o comisie a Inspectoratului de Stat Feroviar, Regionala CFR Craiova si Sucursala CFR Marfa Craiova.

(E.M.)

S-a depasit cota de atentie pe trei riuri

Mai multe riuri din Gorj si afluentii acestora au depasit cota de atentie. Pe riul Jiu, cota de atentie a fost atinsa pe trei tronsoane, intre Valea Sadului si Rovinari, acelasi lucru intimplindu-se si pe riurile Tismana si Susita. De asemenea, pe citeva zeci de hectare de teren agricol s-au produs baltiri, cantitatea maxima de precipitatii cazute fiind de 120 de litri pe metrul patrat.

(E.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS