13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalInfuzie de capital sau restructurarea a 10.000 de angajati

Infuzie de capital sau restructurarea a 10.000 de angajati

Optiunile autoritatilor romane in cazul RomTelecom sint, daca guvernul nu accepta oferta propusa de grupul OTE, fie participarea statului roman la majorarea capitalului social conform cotei de actiuni detinute de Ministerul Comunicatiilor, fie aplicarea unui plan de restructurare fara resurse financiare, care prevede disponibilizarea a 10.000 de angajati, a declarat ieri ministrul comunicatiilor, Dan Nica.

„Planul de restructurare vizeaza operatoarele care isi desfasoara activitatea in centralele telefonice manuale. Prin instalarea a 500.000 de linii telefonice digitale, program realizat in proportie de 80-95%, acesti angajati nu vor mai avea obiectul muncii. Suma totala necesara pentru punerea in functiune a celor 500.000 de linii digitale este estimata la 30-40 de milioane de dolari“, a spus Nica.

Directorul general al RomTelecom, Panagiotis Kargados, a declarat ieri ca numarul angajatilor care urmeaza sa fie disponibilizati depinde de varianta care va fi acceptata de catre autoritatile romane.

„Daca va fi acceptata varianta propusa de OTE sau cea a participarii statului roman la majorarea de capital, atunci programul de restructurare va fi regindit. Daca actionarii RomTelecom nu vor ajunge la un acord in ceea ce priveste infuzia de capital, atunci vom fi nevoiti sa disponibilizam 10.000 de angajati“, a spus Kargados. El a adaugat ca, uneori, o companie trebuie sa aplice si masuri care afecteaza numarul de angajati pentru a-si imbunatati situatia financiara.

„Vom incerca sa evitam, pe cit este posibil, sa reducem numarul de angajati“, a afirmat Kargados. Nevoile de finantare ale RomTelecom sint estimate de Kargados, in acest an, la 450 de milioane de dolari. O parte din aceasta suma, aproximativ 50%, este necesara pentru acoperirea datoriile catre creditori, in principal banci.

Daca vor fi acceptate variantele care prevad infuzie de capital, atunci RomTelecom va putea sa obtina noi credite de la BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare) sau, de ce nu, de la alte banci“, a mai spus Kargados.

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) si OTE au anuntat, vineri seara, ca au convenit termenii unei propuneri de tranzactie in valoare de 243 de milioane de dolari pentru RomTelecom, cu conditia aprobarii de catre guvern si board-ul OTE. Propunerea vizeaza o combinatie de infuzie de numerar si o conversie de datorii in actiuni RomTelecom.

In plus, o a doua componenta a tranzactiei ar presupune achizitia unui pachet de actiuni de catre OTE de la MCTI, ca urmare a contractului incheiat in 1998.

Premierul Adrian Nastase a declarat simbata ca executivul se va pronunta in urmatoarea sedinta asupra detaliilor procesului de privatizare a Romtelecom, mentionind ca negocierile de pina acum asigura doar „baza“ pentru o decizie.

Negocierile dintre cele doua parti referitoare la majorarea de capital si la unele schimbari de ordin operational menite sa eficientizeze si sa rentabilizeze activitatea operatorului roman de telefonie fixa dureaza de mai multe luni, dar s-au intensificat in urma cu doua saptamini, cind OTE a anuntat ca va trimite la Bucuresti o delegatie condusa de presedintele si directorul executiv Lefteris Antonakopoulos. OTE detine, in prezent, 35% din actiunile RomTelecom si are drept de uzufruct pentru un pachet suplimentar de 16%, in urma unei tranzactii in valoare de 675 de milioane de dolari incheiate in anul 1998.

Dan Nica se opune intentiei OTE de a prelua pachetul majoritar de actiuni

la ROMTELECOM

Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Dan Nica, este un adversar declarat al preluarii de care firma greceasca OTE a pachetului majoritar de actiuni (51%) al singurului operator de telefonie fixa din tara – ROMTELECOM.

Dupa ce firma greceasca si-a anuntat intentia de a-si majora capitalul, in scopul preluarii actiunilor necesare atingerii procentului de 51%, ministrul analizeaza posibilitatea ca si partea romana sa-si majoreze capitalul pentru a pastra pachetul majoritar de actiuni.

Inca de la preluarea mandatului, Dan Nica a anuntat ca intentioneaza sa permita infiintarea mai multor firme pe piata telefoniei fixe, concurenta urmind sa duca la scaderea tarifelor. Daca partea romana pastreaza controlul ROMTELECOM, societatea ar putea fi divizata in mai multe firme, au mai spus sursele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS