Fie ca au trait in Cadrilater, Basarabia sau Ardealul de Nord, mii de oameni au fost nevoiti in 1940 sa-si abandoneze casele si sa plece din locurile unde se nascusera, pentru vina de a fi romani. Unii dintre ei au ajuns in Gorj pentru ca aveau rude aici sau au fost repartizati. Dupa 1989, statul a hotarit sa acorde anumite drepturi romanilor care au fost persecutati din motive etnice in perioada 1940-1945. Cei care au putut demonstra cu acte acest lucru au primit bani in plus la pensie sau, dupa caz, li s-au promis despagubiri pentru averea lasata in urma.
Alexandru Davitoiu avea sase ani cind familia sa a fost nevoita sa plece din Cadrilater si sa lase acolo tot ce agonisise. Din 1940, el traieste la Bradiceni-Gorj, unde a fost si directorul scolii.
„M-am nascut la Sabla, in judetul Caliacra. Cind Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, romanii au fost obligati sa plece. Parintii mei erau dascali, iar tata era directorul scolii. A fost nevoit sa ia toata arhiva, s-o incarce in masini si sa plece. In masinile alea ne-am incarcat si noi mobila si ce am apucat sa luam. Am lasat in urma 20 de hectare de pamint cu 400 de pomi si 1.500 de fire de vita-de-vie. Am venit in Gorj, la Bradiceni, pentru ca tata avea niste rude. Am stat la ele pina ne-am facut casa. Tata agonisise niste bani, vreo 600.000 de lei. In 1940 putea sa cumpere jumatate din comuna cu ei. Dupa aia a venit devalorizarea si a mai luat un kilogram de sare. Stiu ca in 1953 Bulgaria a acordat Romaniei despagubiri de sase milioane de leva, bani care ar fi trebuit sa ajunga la stramutatii din Cadrilater. N-am primit insa nimic“, a povestit Alexandru Davitoiu.
El trebuie sa primeasca despagubirea cea mai mare – 1,2 miliarde de lei – pentru averea lasata in Cadrilater. „In ianuarie 2000 am depus actele la comisia de la prefectura. Mi-au spus ca eu am cei mai multi bani de primit pentru ce am lasat la Sabla. De doi ani astept, dar nu mi-au dat nici un ban. Nu pentru mine ii vreau, ca eu poate nu mai apuc sa ma bucur de ei, ci pentru cei doi baieti ai mei“, a spus batrinul.
„Am apucat sa-mi iau vioara si papusa“
Tamara si Emil Manescu sint alte doua persoane care au fost nevoite sa-si paraseasca locurile natale doar pentru ca erau romani. Ea a venit in Gorj din Basarabia, iar el, din Covasna.
„Aveam 13 ani cind tata a trebuit sa plece din Chisinau pentru ca era roman. A ales sa vina in Gorj. Alternativa era deportarea in Siberia. Trenurile erau pline de romani care fugeau. Nu aveam cu ce sa plecam. Tata a gasit o masina de armata care venea spre Gorj, dar aveam la dispozitie doar doua ore sa luam tot ce putem din casa. Am apucat sa-mi iau vioara si papusa. Fratele meu a luat o pendula, iar mama citeva paturi. Pe drum ne intilneam cu masini pline de soldati rusi care ne injurau, ne strigau <<mamaligari>>. La Tirgu Jiu am avut mult de suferit pentru ca eram basarabeanca. La scoala m-au lasat si repetenta“, a povestit Tamara Manescu.
„Ne-au spus ca ne omoara daca nu parasim casa in trei zile“
Femeia spune ca s-a angajat la Fabrica de tigarete, unde si-a cunoscut si sotul, tot refugiat, dar din Ardealul de Nord, judetul Covasna.
„M-am nascut la Sfintu-Gheorghe, o localitate unde 80% dintre oameni erau unguri. Pina cind m-am dus la scoala nici nu stiam romaneste. In 1940, am fost nevoiti sa plecam. Ne-au spus ca ne omoara daca nu parasim casa in trei zile“, a spus Emil Manescu.
Cei doi au depus la rindul lor actele pentru a primi niste bani in plus la pensii.
„Doar sotului i s-a aprobat cererea. In actele mele s-a facut o greseala si, in loc de 1940, au scris ca am plecat din Basarabia in 1944. Nu cred ca voi primi ceva“, a spus Tamara Manescu.
Din cele 64 de dosare depuse pina in prezent la Casa de Pensii Gorj de catre cei care au avut de suferit, intre anii 1940 si 1946, din motive etnice, 37 au fost aprobate pina acum. Beneficiarii vor primi lunar cite 300.000 de lei pentru fiecare an in care au fost deportati, au fost privati de liberate sau au fost stramutati din localitatea de domiciliu.
