19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalELECTROPUTERE a pierdut 100 de tone de ulei cu semnatura naiva a prefectului Mondea

ELECTROPUTERE a pierdut 100 de tone de ulei cu semnatura naiva a prefectului Mondea

Gabriel Constantin, zis Gabi Alunecosu’, este unul dintre protagonistii celei mai mari serii de tepe financiare date de un doljean. In rechizitoriul „dedicat“ de Sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe linga Curtea Suprema de Justitie, se precizeaza ca Gabi Alunecosu’ si partenerul sau, Laurentiu Vasile Tilea, au reusit sa traga pe sfoara zeci de firme din tara, bagindu-si in buzunare sume de ordinul miliardelor. Iar asta si datorita unor manageri de firme mult prea inocenti, printre care se afla si actualul prefect de Dolj, Cornel Mondea.

Emiterea de cecuri si bilete la ordin fara acoperire, afaceri derulate prin nu mai utin de sapte firme – SC DPR BIG SRL, SC CONEDIS OIL SA, SC MATEI COMPANY EVA SRL, SC GLARAF COM SRL, Societatea Agricola FORTUNA Motatei, SC VALEXY COM SRL, SC SUMMERDAY SRL – si invirteli cu ordine de compensare, cam acestea ar fi, in rezumat, ingredientele retetei prin care Gabriel Constantin, zis si Gabi Alunecosu’, ar fi reusit sa insele, in perioada anilor 1997-1998, peste 20 de firme din intreaga tara.

Acuzat de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, intr-un voluminos dosar care se afla pe rolul Tribunalului Dolj, Gabi Alunecosu’ a primit atentia cuvenita din partea procurorilor. Urmarirea penala a fost efectuata chiar de Sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate din cadrul Parchetului Curtii Supreme de Justitie, din cauza complexitatii si efectelor deosebit de grave ale faptelor de care este invinuit.

Lista firmelor cuprinde, printre altele: PECO Dolj, TPSUT Motru-Gorj, GEOSPECT Craiova, ABB ENERGO Bucuresti, GITANA TRADING Galati, CRISTIAN CAR Slatina, AGROSEM Oltenia, BANKCOOP Craiova. Dintre faptele de „vitejie“, macar citeva merita trecute in revista.

Poveste cu tractoare si o banca

In calitate de actionar majoritar al Societatii Agricole FORTUNA Motatei, Gabriel Constantin a contractat de la BANKCOOP Craiova un credit in valoare de 265.746 DM, pentru achizitionarea unor tractoare. Tractoarele au ajuns in ograda lui, dar ratele n-au fost achitate la scadenta, astfel ca banca a pus sechestru pe utilajele societatii agricole.

Pentru a scapa de sechestru, Gabi Alunecosu’ s-a gindit sa smechereasca banca. A emis patru bilete la ordin pentru suma de 1,75 miliarde de lei, in numele societatii DRP BIG SRL Craiova, al carei asociat majoritar era, pentru acoperirea creditului contractat de FORTUNA, reusind sa obtina ridicarea sechestrului. La scadenta, salariatii BANKCOOP au avut o surpriza neplacuta: introducind la plata biletele la ordin, au aflat ca societatea DPR BIG nu mai exista. Isi schimbase intre timp denumirea si forma de organizare in SC CONEDIS OIL SA. Cit despre creditul nerecuperat…

Alunecosu’, mai smecher decit Cornel Mondea

Prin aceeasi CONEDIS OIL, firma al carei administrator era, Alunecosu’ a reusit sa traga o teapa si concernului ELECTROPUTERE, pe vremea cind pe scaunul de director general statea actualul prefect de Dolj, Cornel Mondea.

In primavara lui 1998, Gabriel Constantin a incheiat cu ELECTROPUTERE un contract de livrare a 100 de tone de ulei special, plata contravalorii – peste o jumatate de miliard de lei – urmind sa se faca prin ordine de compensare.

Ca sa-si primeasca mai repede ordinele de compensare, Gabi le-a emis reprezentantilor ELECTROPUTERE un bilet la ordin, desi firma sa se afla in interdictie bancara. Conducerea ELECTROPUTERE a inghitit galusca, dar abia dupa o jumatate de an a aflat ca biletul la ordin e bun de aruncat la cos.

Stringindu-l cu usa pe Gabriel Constantin, conducerea concernului craiovean n-a facut altceva decit sa mai ia o teapa. Caci fila cec emisa a doua oara – de aceasta data pe numele unei alte societati, SC GLARAF COM – s-a dovedit a fi tot fara acoperire. Cit despre uleiul special, n-a ajuns nici pina astazi la ELECTROPUTERE.

Inapoi in boxa

Acuzat de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, Gabi Alunecosu’ se vede nevoit sa vina din nou in fata judecatorilor Tribunalului Dolj. De data aceasta, intr-un dosar in care isi recunoaste majoritatea invirtelilor financiare. Daca se va dovedi si de aceasta data alunecos ramine de vazut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS