10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPolitia a facut primii pasi in ancheta tinerei disparute in prima zi de bacalaureat

Politia a facut primii pasi in ancheta tinerei disparute in prima zi de bacalaureat

Anca Maria Stanculescu a disparut la inceputul acestei saptamini, dupa ce a plecat sa sustina prima proba de bacalaureat. De marti dupa-amiaza, cind au fost anuntati de catre profesorii si colegii Ancai ca fata nu s-a prezentat la examen, parintii adolescentei de 18 ani nu mai stiu nimic despre copilul lor. Singura noutate a fost primirea de la politie a portretului robot al fetei in compania careia Anca se afla cind a fost vazuta ultima data marti, la o terasa din apropierea liceului, cu numai o ora inainte de examen.

Politia cerceteaza in continuare cazul Ancai Stanculescu, tinara de 18 ani disparuta in ziua primei probe a examenului de bacalaureat. Familia, prietenii si toti cei care au cunoscut-o pe Anca sint convinsi ca trebuie sa fie vorba despre o rapire, numai asa explicindu-si disparitia fetei, un copil cuminte si destept, chiar in prima zi a bacalaureatului pentru care Anca se pregatea din greu de multa vreme.

„Sint singura si trista…“

De cind a disparut Anca, fiecare cuvint al fetei, fiecare gest, comportamentul ei din ultima vreme au inceput sa capete alte intelesuri si sa fie interpretate de familie in incercarea disperata de a ajunge la o explicatie, la un indiciu cit de mic care sa aduca putina lumina in ceea ce s-ar fi putut intimpla cu copilul lor. Printre lucrurile ravasite de politisti in camera copilului ei, mama fetei se plimba, fringindu-si miinile, rememorind dimineata zilei in care Anca a disparut: „S-a trezit tirziu. Mi-a spus ca a visat foarte urit. Atit de urit incit nu ar mai fi plecat de acasa, nici la examen si nici unde altundeva. Mi-a spus: «Mami, visul asta parca e o premonitie. Parca nu as mai iesi din casa». I-am spus sa nu vorbeasca asa si sa uite visul. Nu a apucat sa mi-l povesteasca. V-am spus, se trezise tirziu. A mincat in graba si, cind sa iasa pe usa, am intrebat-o daca si-a luat buletinul. Uitase. „Lasa, mami, ca oricum ne stiu profesorii si pina acum n-au cerut la nimeni buletinul!“. Nu m-a lasat nici sa o conduc pina la scoala. Mi-a spus ca ia un taxi. De atunci n-am mai vazut-o“.

Prin camera fetei parca a trecut furtuna. Carti, caiete, haine, toate ravasite in cautare de indicii. Pe masa, fotografii de la ziua de nastere a Ancai, lucrarea de absolvire, intitulata: „Stresul, o boala a societatii contemporane“ si mai multe agende in care fata isi nota cu minutiozitate programul zilei urmatoare. Pe una dintre file, taiate apoi cu pixul, ramasesera citeva rinduri nedatate: „Sint singura si trista. De fapt, foarte plictisita. Nici nu am chef sa scriu“. „Cartile si caietele sint asa cum le-a lasat ea, deschise la ultimele lectii pe care le-a repetat. Anca tinea si un fel de jurnal in care isi nota tot ce i se intimpla. Unul dintre caiete a fost luat la politie. Eu nu prea luam in seama insemnarile ei“, spune Elena Stanculescu.

Portretul robot al fetei cu care a fost vazuta Anca in ziua disparitiei

Politia a intocmit portretul robot al ultimei persoane cu care Anca a fost vazuta marti, in jurul orei 12.00, la terasa alaturata Colegiului „Fratii Buzesti“. Cristian Popescu, barmanul care a vazut-o ultima data pe Anca, spune ca fata a stat la una dintre mesele terasei cu o alta fata de virsta ei si, dupa ce au avut amindoua o discutie aprinsa mai bine de o ora, s-au urcat intr-un taxi si au plecat. Fata care era cu Anca avea in jur de 21-22 de ani, 1,70-1,75 m inaltime, constitutie atletica, par roscat, vopsit, fara semne particulare, imbracata in pantaloni de culoare crem si bluza cu mineca scurta.

Fratele Ancai, Sorin Stanculescu, spune ca pina acum a fost contactat de doua persoane din Bucuresti care spun ca ar fi vazut in Capitala o fata care corespunde descrierii Ancai, dar nu se stie inca daca este vorba chiar despre ea. Amindoua persoanele afirma ca fata parea a fi ametita si debusolata. Cercetarile politiei in cazul Ancai Stanculescu continua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS