25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGardienii publici vor deveni politisti comunitari

Gardienii publici vor deveni politisti comunitari

Peste 50 de reprezentanti ai Corpului Gardienilor Publici din toate judetele tarii s-au intrunit ieri in sala consiliului judetean din Prefectura Dolj. Aceasta Adunare Generala a avut ca principala tema de dezbatere modificarea legislatiei de aplicare a normativelor legale de transformare a gardienilor publici in politie comunitara. Pe marginea acestei dezbateri, ca o subtema, sa zicem, au avut loc si noile alegeri pentru completarea comitetului director al Uniunii Corpului Gardienilor Publici din Romania.

Intr-o atmosfera ospitaliera si fierbinte – asigurata prin ventilatia carnetelelor albastre impartite la intrare – discursurile de deschidere

s-au succedat ritmic si putin transpirate. S-au facut aprecieri asupra activitatii prestate in ultima perioada, s-au nominalizat vreo doua judete pentru organizari si realizari deosebite (Olt si Arges), s-au adus in discutie probleme stringente ale desfasurarii activitatii gardienilor publici. Ajungindu-se la tema propriu-zisa, s-au facut precizari asupra statutului politistului comunitar si a rolului pe care l-ar avea acesta pentru siguranta cetateanului.

„Zvonul potrivit caruia politistul comunitar va fi un fel de birou de informatii ambulant si va merge din casa in casa este unul fals. Trebuie precizat ca noua structura va fi una de tip occidental, cu dotari tehnice deosebite, cu patrulari dese chiar si prin zonele rau famate ale localitatilor. Se va schimba calitatea ordinii si linistii publice. Deocamdata, aceasta modificare este in stadiul de proiect. Nu s-a luat inca o decizie cu privire la structurile componente. Initial s-a propus ca politia comunitara sa includa gardienii publici, politia rutiera si politia de ordine publica. O a doua propunere – care ar putea ramine definitiva – este aceea de a include doar gardienii publici“, a precizat, in timpul unei scurte pauze, Petre Cotan, sef al Corpului Gardienilor Publici din Dolj si vicepresedinte al Uniunii.

Au urmat alegerile. Sefi din toate colturile tarii au venit chiar in inima fierbinte a Olteniei pentru alegeri – nu a unei noi conduceri, asa cum afirmau „gurile rele“ inaintea sedintei, ci a doi membri care sa-i inlocuiasca pe cei pensionati sau transferati.

Comitetul director al Uniunii Corpului Gardienilor Publici din Romania, avindu-l presedinte pe col. (r) Ioan Bolboaca si doi vicepresedinti: Petre Cotan (Dolj) si Stefan Florin (Hunedoara), a mai achizitionat doi membri care sa completeze echipa raspunzatoare pentru linistea cetateanului roman: Serban Cornel (Neamt) si Ovidiu Munteanu (Hunedoara).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS