18.4 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieAdmitereUniversitatea Politehnică organizează o sesiune de admitere anticipată

Universitatea Politehnică organizează o sesiune de admitere anticipată

Universitatea Politehnică din Bucureşti organizează începând cu data de 1 februarie o sesiune de admitere anticipată, a declarat vineri rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu.

„Platforma va fi activă începând cu 1 februarie. Admiterea anticipată se va finaliza după examenul de Bacalaureat. La fel ca la marile universităţi europene şi americane, oferă posibilitatea candidaţilor de a se înscrie la unul dintre programele universităţii noastre în avans”, a afirmat rectorul UPB.

El a precizat că înmatricularea efectivă este condiţionată de deţinerea diplomei de Bacalaureat. „Această înscriere este condiţionată la momentul înmatriculării efective de deţinerea diplomei de Bacalaureat”, a susţinut Mihnea Costoiu.

Înscrierea se poate face și online

Costoiu a menţionat că înscrierea se poate face online, fără deplasare, dar şi fizic.

„Cei care vor pot să se înscrie şi fizic, dar se poate face facil pe platforma noastră admitere.upb.ro la toate facultăţile. Sunt definite locurile pentru toate programele de studii în această etapă. Nu toate locurile vor fi scoase la admiterea anticipată. Peste 80% din locurile noastre de admitere vor fi scoase la concurs în această etapă de admitere anticipată. Facultăţile care organizează examen scris vor avea admitere anticipată cu un examen scris în luna aprilie, (…) înaintea examenului din iulie. Şi pentru aceste facultăţi acei candidaţi care vor îşi încerce şansa mai devreme, să aibă două şanse, sunt aşteptaţi în luna aprilie pentru examenul de la admiterea anticipată”, a explicat reprezentantul UPB.

Vor organiza examen de admitere scris Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Admiterea se va face prin concurs de dosare la facultăţile:

  • Inginerie Electrică, Energetică,
  • Inginerie Mecanică şi Mecatronică,
  • Inginerie Industrială şi Robotică,
  • Ingineria Sistemelor Biotehnice, Transporturi,
  • Inginerie Aerospaţială,
  • Ştiinţa şi Ingineria Materialelor,
  • Inginerie Chimică şi Biotehnologii,
  • Inginerie în Limbi Străine,
  • Ştiinţe Aplicate,
  • Inginerie Medicală,
  • Antreprenoriat,
  • Ingineria şi Managementul Afacerilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS