16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAdmitereEvaluarea Națională 2020: Subiectele la Limba și Literatura Română

Evaluarea Națională 2020: Subiectele la Limba și Literatura Română

Peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susținut astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2020 cea la Limba și Literatura Română în cadrul .

La Subiectul I, elevii au avut de răspuns mai multor cerințe pe marginea unui text la prima vedere – “Zborul” de Sorin Titel.

La Subiectul I B, au avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul epic a textului de la primul punct.

La Subiectul II B, candidații au avut de redactat o narațiune de 15-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

În timpul probei, copiii rămân cu masca pe față. O pot da jos, cu acceptul comisiei, ca să ia o gură de apă. Predau lucrarea, se dezinfectează iar și primesc o mască nouă.

Evaluarea lucrărilor

Lucrările elevilor vor fi corectate de către doi profesori evaluatori care lucrează în săli separate, pe baza baremului elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Profesorii nu provin din aceleaşi unităţi şcolare ca elevii arondați centrului de evaluare respectiv.

În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează media aritmetică, iar rezultatul acestui calcul, cu două zecimale, va fi nota finală. Rezultatele vor fi afişate la sediul unităţii de învăţământ.

A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică. Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se afișează pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații, potrivit metodologiei examenului de capacitate 2020. Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS