25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieProf. Tudorel Ciurea, fondatorul școlii de medicină din Craiova, distins cu prima medalie de aur emisă de UMF

Prof. Tudorel Ciurea, fondatorul școlii de medicină din Craiova, distins cu prima medalie de aur emisă de UMF

Fondatorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, prof. univ. em. dr. Tudorel Ciurea, a fost distins cu medalia de aur emisă de UMF Craiova, cu prilejul împlinirii unui sfert de veac de la înființare.

„Primul rector al UMF, liderul, mentorul, medicul, omul de numele căruia se leagă, indubitabil, existența Universității de Medicină și Farmacie din Craiova – prof. Univ. dr. Tudorel Ciurea”, în cuvintele rectorului UMF, prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, a primit prima și singura medalie de aur emisă până în prezent de instituție.

Ședință specială a primului Senat al UMF Craiova, prezidată de prof. Tudorel Ciurea

Vineri, 16 iunie, la ceasul aniversării a 25 de ani de când a luat naștere Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, prof. Tudorel Ciurea a prezidat o ședință aniversară a primului Senat al UMF.

Cu vădită emoție, acesta a trecut în revistă istoria instituției, a prezentat un bilanț al realizărilor din cei 25 de ani de activitate și a vorbit cu pasiune despre echipa care a pus umărul la fondarea școlii de medicină din Craiova.

„Privirea în urmă ne dezvăluie o maturizare accelerată, o dezvoltare nu grăbită, ci dornică, avidă, o dezvoltare propulsată de deceniile de așteptare și pregătire”, a spus acesta în timpul ședinței speciale a primului senat al UMF.

Prof. Univ. dr. Tudorel Ciurea a amintit de importanța colegialității, a solidarității și a unirii forțelor pentru binele comun în drumul academic parcurs în cei 25 de ani de către Universitatea de Medicină și Farmacie. Acesta a mărturisit că UMF „s-a ivit cu o năzuință” și le-a transmis tuturor celor prezenți în Aula Magna a instituției la aniversare un mesaj călăuzitor.

”Priviți cât de departe puteți și, umăr la umăr, dedicați-vă cunoașterii, sănătății și omului”.

Numărul absolvenților UMF Craiova s-a triplat

La evenimentul UMF a luat cuvântul și ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a transmis aprecieri prof. Ciurea pentru că a reușit „să clădească acest colos într-un timp foarte scurt”.

Printre invitații care s-au adresat celor prezenți în Aula Magna au fost și Daniela Burghilă, director general în Ministerul Educației, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, Cezar Spînu, rectorul UCV, și prof. Univ. dr. Ion Rogoveanu, președintele Senatului UMF.

„Evoluția noastră nu ar fi fost posibilă fără sprijinul comunității academice naționale și al comunității locale”, a transmis prof. Rogoveanu. Acesta a caracterizat parcursul UMF Craiova drept „o evoluție frumoasă, ascendentă, progresivă”, care a adus instituția de la 95 de absolvenți – în prima generație – la un număr triplu în prezent, transformând UMF într-un pol al educației medicale din regiune.

Semne de recunoaștere din partea Ministerului și a Primăriei, pentru UMF Craiova

„În 1998 plecam de acasă să îmi croiesc un drum în viață”, a spus Daniela Burghilă, reprezentanta Ministerului Educației, în debutul discursului său. În mod similar „UMF a plecat din casa părintească să cucerească lumea. Să vă folosiți tinerețea, domnule rector, și a Universității, și a dumneavoastră, și să cuceriți lumea. Să folosiți integritatea să formați oameni care să onoreze viața – și pentru cel care îmbracă rolul de medic și pentru pacient. Vă transmit gândurile și toate urările de bine din partea ministerului”, a adăugat aceasta.

UMF a primit o diplomă aniversară din partea ministerului, dar și o plachetă aniversară din partea Primăriei Craiova, „pentru împlinirea a 25 de ani de la înființare, pentru tenacitatea și profesionalismul remarcate în crearea unui pol de excelență în mediul academic medical, pentru implicarea în formarea continuă a specialiștilor în domeniul sănătății și pentru contribuția adusă valorilor reprezentative ale municipiului Craiova”.

Citește și: Sesiune intensă, dar nu la IntenCity! Olguța Vasilescu le-a mulțumit rectorilor pentru că „au acceptat” să nu pună examene în timpul festivalului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS