16.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieCiucă, mesaj de Ziua Învățătorului, într-un „moment de răscruce”

Ciucă, mesaj de Ziua Învățătorului, într-un „moment de răscruce”

”Trecem printr-un moment de răscruce”, transmite premierul României, Nicolae Ciucă, într-un mesaj de Ziua Învățătorului. De acesta „depinde viitorul copiilor noștri”, e de părere acesta.

„Am arătat respect și deschidere la consultări”

”Greva din sistemul de învăţământ a pornit de la o realitate ce poate fi corectată prin dialog, iar în calitate de prim-ministru am arătat respect şi deschidere la consultările cu reprezentanţii sistemului de învăţământ şi prin soluţiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate. Toţi ne dorim un cadru favorabil unui învăţământ de calitate, sens în care ne-am angajat şi am început o regândire echitabilă a salarizării – ceea ce am transmis şi partenerilor de discuţii. Abordăm însă toate aceste aspecte cu responsabilitate şi realism, prioritizând resursele necesare”, a mai afirmat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, ”Guvernul a demonstrat permanent implicare în ceea ce priveşte susţinerea unui învăţământ accesibil şi de calitate în România”.

”Am deblocat posturile în educaţie, pentru a nu afecta calitatea actului de învăţământ din cauza numărului insuficient de profesori.  Majorările salariale deja decise  de Guvern sunt consolidate prin restabilirea echităţii în sistemul de salarizare în noua grilă”, a mai transmis Ciucă.

Ciucă a amintit semnificația educației în mesajul său

”Ziua de 5 iunie are o dublă semnificaţie, fiind dedicată în fiecare an dascălilor, în semn de respect şi preţuire faţă de marele nostru cărturar şi dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei şcoli în limba română, născut în această zi cu aproape două secole şi jumătate în urmă”, a transmis premierul.

Nicolae Ciucă apreciază că ”formarea tinerelor generaţii este o responsabilitate perpetuă, la care dascalii contribuie alături de familie şi de întreaga societate”.

”Ultimii 30 de ani din istoria României au însemnat schimbări inclusiv în acest domeniu, iar perioada pandemiei şi evoluţia digitală au adus transformări şi provocări majore cărora toţi trebuie să le facem faţă. Oriunde ne aflăm ca poziţie socială sau instituţională, suntem părinţi, bunici sau cunoaştem copii cărora le dorim un viitor ce poate fi împlinit prin educaţie”, a mai transmis premierul.

Premierul promite că Ministerul va investi în dotarea și digitalizarea școlilor

Acesta a mai afirmat că Executivul acţionează şi pentru modernizarea infrastructurii şcolare, adaptată cerinţelor societăţii.

”Ministerul Educaţiei are alocat unul dintre cele mai mari bugete prevăzute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de 3,6 miliarde de euro, bani care vor fi investiţi în construcţia de noi creşe, grădiniţe, şcoli, licee, laboratoare, reabilitarea, modernizarea, dotarea şi digitalizarea unităţilor de învăţământ. Adaugăm acestora şi finanţările de la bugetul naţional şi prin alte programe europene, astfel încât să creăm toate condiţiile pentru ca actul didactic să tindă spre o mai mare performanţă”, se mai arată în mesajul premierului.  

Nicolae Ciucă: „Dragi dascăli, sunteți partenerii noștri”

Acesta s-a adresat şi direct dascălilor:

”Dragi dascăli,

Dumneavoastră sunteţi  partenerii noştri în tot acest proces prin care ne dorim sa creştem încrederea în şcoala românească şi performanţa actului educaţional.

Vă transmit cele mai bune gânduri şi respect pentru misiunea atât de frumoasă pe care v-aţi ales-o şi prin care îşi vă puneţi amprenta asupra viitorului copiilor şi al tinerilor. Destinul lor a depins întotdeauna de modelul educaţional şi de formare pe care îl oferiţi dumneavoastră, aşa cum ne reaminteşte, mai ales astăzi, exemplul lui Gheorghe Lazăr”, se mai arată în mesajul premierului.

Citește și (VIDEO) Gospodării inundate în Drăgășani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS