14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-au împlinit 116 ani de la primul zbor, inițiat de Vuia- La Liceul ”Traian Vuia” din Craiova a fost repornită replica primului aparat de zbor

S-au împlinit 116 ani de la primul zbor, inițiat de Vuia- La Liceul ”Traian Vuia” din Craiova a fost repornită replica primului aparat de zbor

-

Liceul ”Traian Vuia” din Craiova a comemorat, azi, 116 de ani de la primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, inițiat chiar de Traian Vuia pe data de 18 martie 1906. Cu acest prilej, în curtea liceului a fost repornită replica aparatului de zblor inventat de Vuia. Aparatul a fost condus de comandorul inginer Ilie Dumitrescu, vicepreședinte ARPIA, în vârstă de 92 de ani.

Cei 150 de ani de la primul zbor inițiat de Traian Vuia au fost comemorați chiar în sala de festivități a liceului din Craiova care îi poartă numele.

Elev eminent, doctor în drept, inginer şi inventator, Traian Vuia s-a născut în anul 1872, în satul Surducu Mic, în Banatul Românesc.

Ideile sale au prins contur la Paris, unde a început cursuri de specializare în domeniul aeronauticii, finalizând proiectul primului său aparat de zbor în 1903, iar la 18 martie 1906, pe o distanţă de 12 metri, a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, un zbor care l-a consacrat ca pionier al aviaţiei.

La comemorarea celor 116 de ani de la primul zbor au participat europralamentarul Marian Jean Marinescu, inspectorul școlar general dr. Daniel Ion, diacon drd. Adrian Lupu- consilier învățământ în cadrul Arhiepiscopiei Craiova, inspectorul școlar Carmen Marcu dar și dr Victor Munteanu- directorul Uzinei de Avioane, comandantul Luminel Bulfan- director Centru de Încercări de Zbor Craiova precum și comandor Ilie Dumitrescu de la Asociația ARPIA, în vârstă de 92 de ani, care a repornit replica aparatului de zbor creat de Traian Vuia, pentru a le face o demonstrație elevilor.

Elevii liceului au fost încurajați să învețe și să își pună ideile în practică la fel ca Traian Vuia sau Henri Coandă, prezenți în muzeele de aviație din întreaga lume.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Ceremonia lopeții, la Spitalul Regional. Olguța a venit...

Astăzi a avut loc ceremonia de „spargere a solului”...

ȘTIRI GdS